Eu am un program de angajare în viața religioasă și programul începe cu frecvența la biserică. Adică să te duci la biserică în duminici și sărbători, sau cel puțin în duminici, la Sfânta Liturghie. Fără aceasta nici nu poți să consideri că cineva are o viață religioasă autentică. Unii zic: „Părinte, e drept că nu mă duc la biserică, dar să știți că eu totdeauna ascult la radio sau privesc la televizor slujba”. Și cum o asculți: trântit pe pat, pe fotoliu? „Stau în genunchi și în picioare, părinte.” Nu te uiți la slujbă ca și când te-ai uita la meci? Poate la meci te uiți cu mai mult interes. Așa că oamenii aceștia sunt superficiali.

Mi-a spus unul când am întrebat: „Ce faci tu când ar trebui să mergi la biserică și nu mergi la biserică? Ce faci acasă?”. Și a răspuns: „Mă uit la televizor”. Eu nu-s împotriva televizorului, dar sunt împotriva acelora care nu-și împlinesc datoriile și-și fac vreme totuși să se uite la televizor. Și atunci am zis către el: „Știi ce înseamnă asta? Asta înseamnă că Îl ai pe Dumnezeu în spate și televizorul în față. Du-te de acuma încolo și schimbă-le. Pune pe Dumnezeu în față și televizorul în spate”. Să știți că eu pe aceia care nu merg la biserică nici nu-i socotesc oameni credincioși. La păgâni îi număr!

Cum poți să zici că ești om credincios dacă nu mergi la biserică, unde-i cerul cel de pe pământ? Că biserica-i cerul cel de pe pământ. Cum să zici că ești om credincios dacă nu te duci în „Împărăția lui Dumnezeu”? Pentru că Sfânta Liturghie este Împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Cum poți să zici că ești credincios dacă nu-i închipui pe heruvimi cântând întreit-sfântă cântare în biserică? Cum poți să zici că ești credincios dacă nu zici împreună cu îngerii: „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”?

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 77-78)