M-am spovedit în viața mea de până acum la mai mulți duhovnici. Majoritatea dintre duhovnicii mei s-au mulțumit doar să asculte spovedania făcută de mine și să-mi dea îndrumări generale. Câțiva însă m-au folosit în chip real.

Un duhovnic, care mi s-a impus prin seriozitatea cu care punea problemele și pe care l-am întâlnit încă în vremea când eram elev la liceu, a fost Părintele Justinian Dalea, pe atunci, duhovnicul mănăstirii de maici Timișeni, din Banat. Alt duhovnic care mi-a rămas în atenție, de data aceasta de o factură cu totul nouă, serafică, cu o lărgime de înțelegere a neputinței omenești și cu o pogorâre care aduce aminte de Sfântul Ioan Hrisostom, un duhovnic de inimă, adică un duhovnic în care inima primează, a fost Părintele Serafim Popescu, care m-a chivernisit și pe care l-am menținut până la sfârșitul vieții lui.

La puțină vreme după ce am intrat în mănăstire, venindu-mi gândul că în această nouă situație aș avea mai puține posibilități și mijloace de a fi de folos oamenilor, deși în realitate aveam mai multe posibilități, dar nu le cunoșteam, spunându-i Părintelui Serafim acest gând și arătându-i nedumerirea mea, Preacuvioșia Sa mi-a spus simplu: „Nu te mai gândi la aceasta, pentru că nu noi hotărâm folosul pe care-l aducem oamenilor, ci Dumnezeu lucrează prin noi, spre folosul altora. Frăția ta pregătește-te în așa fel ca Dumnezeu să poată lucra cu frăția ta acolo unde vrea El și unde știe El că trebuie să fii de folos”.

A fost un sfat pe care l-am verificat ca foarte bun și de care mă voi ține toată viața. Cu un alt prilej, tot într-o situație de nedumerire, mi-a spus Părintele Serafim: „Oriunde simți că se cinstește Hristos, să te duci, că nu greșești”. Mai târziu, cu ocazia unei spovedanii la Părintele Cleopa, acesta mi-a atras atenția, prin prima întrebare ce mi-a pus-o, asupra importanței pe care o are păzirea minții.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Veniți de luați bucurie, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, p. 192)