Sfântul Vasile cel Mare – mărturisitor și misionar al vieții liturgice și mistice (filocalice)

Patriarhia Română

Sfântul Vasile cel Mare – mărturisitor și misionar al vieții liturgice și mistice (filocalice)

Părintele Patriarh Daniel a transmis miercuri un mesaj adresat participanților la a 30-a ediție a Conferinței intercreștine internaționale de spiritualitate ortodoxă de la Mănăstirea din Bose, Italia.

Părinte Prior Sabino Chialà,

Stimați participanți,

Adresăm salutul şi binecuvântarea noastră participanților la cea de-a 30-a Conferinţă intercreştină internaţională de spiritualitate ortodoxă, care se desfășoară, în perioada 03 – 06 septembrie 2024, la Mănăstirea din Bose şi, în mod special, părintelui Sabino Chialà, Priorul mănăstirii, prin osteneala căruia se organizează aceste simpozioane anuale.

Această inițiativă, care, de mai bine de trei decenii, promovează spiritualitatea patristică ortodoxă, respectiv spiritualitatea Sfinților Părinți ai Bisericii, aduce o perspectivă de convergență, revigorare și funcționalitate armonică pentru cele două principale tradiții creștine de astăzi în conștiința și mărturia eclezială.

Tema simpozionului din acest an, Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al vieții creștine, are o importanță deosebită, deoarece, prin opera sa teologică păstrată până astăzi și prin pecetea lucrărilor sale filantropice de excepție, semănate și crescute în-lăuntru și descoperite în afară spre ceilalți, Sfântul Vasile cel Mare constituie o paradigmă misionară pentru fiecare creștin.

Viața sa este o minunată lucrare de revărsare dinlăuntru spre în-afară într-o neîncetată liturghie a slujirii lui Dumnezeu prin aproapele său. În acest sens, memoria Bisericii îl consacră ca fiind unul dintre Părinții care a pus bazele organizării ascetice ale vieții monahale și a contemplației mistice a sufletului despătimit spre unirea cu Dumnezeu (literatura duhovnicească o va consacra în termenul de Filocalie).

Aceasta constituie spiritualitatea creștină descoperită în Taina Înomenirii Fiului lui Dumnezeu, de Sus în jos, din Cer pe pământ, din transcendență în imanență, din teologie în iconomie, din Sânul Tatălui în sânul Fecioarei, respectiv din Dumnezeu în om, fără însă să se confunde sau să se amestece, ci în mod drept (orto) să se unească, iar omul să viețuiască în Dumnezeul-Omul.

Dorim tuturor participanților bucuria de-a aprofunda și a interioriza bogăția harului transmisă în Sfânta Scriptură și deslușită prin Sfinții Părinți, pentru a mărturisi cât de minunat este Dumnezeu întru sfinții Lui (cf. Ps. 67, 36).

Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Maicii Sale și tuturor sfinților să binecuvinteze lucrările acestui simpozion, spre a cultiva cât mai mult duhul patristic misionar într-o lume care are mare nevoie de rugăciune și iertare, de Liturghie și filantropie, și, mai ales, de modele pentru viața creștină.

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Citește despre: