Sfântul Vasile cel Mare, serbat în bisericile moldave
Biserica noastră l-a sărbătorit, pe 1 ianuarie, pe Sfântul Ierarh Vasile cel Mare. Mai multe biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei au îmbrăcat straie de sărbătoare. În ajunul sărbătorii a fost oficiată slujba Vecerniei unită cu Litia, iar duminică dimineaţă credincioşii s-au rugat în timpul Sfintei Liturghii.
Mănăstirea „Sfântul Vasile cel Mare“ - Bodeşti din judeţul Neamţ şi-a serbat duminică, 1 ianuarie, hramul. După cum ne-a relatat protos. Ieronim Andreescu, stareţul Mănăstirii Bodeşti, programul liturgic a început sâmbătă, 31 decembrie, cu slujba Privegherii şi a continuat duminică dimineaţă cu Ceasurile, Acatistul şi Sfânta Liturghie. La hramul Mănăstirii Bodeşti au participat sute de credincioşi.
Ieşenii au participat pe 1 ianuarie la slujba Sfintei Liturghii, oficiată în biserica Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi“ din Iaşi. În acest sfânt lăcaş se păstrează un fragment din moaştele Sfântului Vasile cel Mare. Tot pe 1 ianuarie a fost sărbătoare la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare“ din Iaşi, înfiinţat în anul 1803, în vremea mitropolitului Veniamin Costachi, la Mănăstirea Socola. În anul 1995, la iniţiativa şi cu binecuvântarea PF Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea arhipăstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, instituţia teologică a fost reînfiinţată. În Iaşi, două biserici închinate Sfântului Vasile cel Mare, care aparţin de Protopopiatul Iaşi 2, au îmbrăcat straie de sărbătoare. Prima se află în cartierul Tătăraşi, pe strada Vasile Lupu numărul 38, iar a doua în cartierul Nicolina.
Hram a fost în prima zi a noului an şi la Biserica „Sf. Vasile cel Mare“ din parohia Păltiniş, Protopopiatul Darabani. Sfântul lăcaş a fost sfinţit pe 3 octombrie 1993 de către PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. După anul 2000 a început reparaţia interioară.
Alimente pentru bolnavii Spitalului de Psihiatrie din Botoşani
Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ din incinta Spitalului de Urgenţe din Botoşani şi-a cinstit ocrotitorul. În ajunul sărbătorii a fost săvârşită slujba Privegherii unită cu Litia. La miezul nopţii s-a oficiat Te Deumul pentru Anul Nou, iar duminică dimineaţă oamenii au participat la Sfânta Liturghie. La finalul celor două slujbe dedicate hramului, credincioşii prezenţi au primit un pachet cu alimente şi un pahar cu vin. După cum ne-a relatat pr. paroh Petru Chirvasă, cu prilejul hramului au fost oferite pachete cu alimente persoanelor internate în Spitalul de Psihiatrie din Botoşani. „Datoria creştinului este acela de a sfinţi timpul şi de aceea nu există un mod mai potrivit pentru acesta decât rugăciunea. Chiar dacă pentru unii credincioşi care au probleme de sănătate participarea la slujbele dedicate hramului a fost mai dificilă, credem că timpul pe care l-am petrecut în comuniune cu Hristos va fi de folos. Privegherea la cumpăna dintre ani este un timp cu folos duhovnicesc pentru toţi credincioşii“, a spus pr. paroh Petru Chirvasă.
Sărbătoare la Roman şi Suceava
Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ din curtea Spitalului Municipal din Roman şi-a serbat hramul. Lăcaşul de închinăciune are formă de cruce, cu următoarele dimensiuni: 21 de metri înălţime, lungime 7 metri, lăţime la naos 14 metri. Construcţia cuprinde un demisol din beton armat, cu o cameră-tampon pentru adăpost antiatomic, având 12 trepte la coborâre şi lift-platformă pentru persoane cu dizabilităţi. Toate aceste lucrări au fost iniţiate de pr. Ioan Antoci, misionar de caritate în cadrul Spitalului Municipal din Roman, cu binecuvântarea PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, având sprijinul Primăriei Roman şi Protopopiatului Roman.
Pe 1 ianuarie s-a aflat în sărbătoare Biserica „Sfântul Vasile cel Mare“ din cartierul Tineretului din Suceava. Sfântul lăcaş a fost sfinţit în luna august a anului 2010 de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.