Sfântul Voievod Ștefan cel Mare cinstit pe 1 şi 2 iulie la Mănăstirea Putna
În data de 2 iulie îl pomenim pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. Mormântul său de la Mănăstirea Putna este străjuit de o candelă pururea aprinsă, unde fiii neamului românesc neîncetat îşi pleacă genunchiul cu evlavie şi rugăciune către Milostivul Dumnezeu.
La Mănăstirea Putna, ctitorie a domnului Moldovei din anul 1469, potrivit site-ului Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, programul amplu al sărbătorii închinate Sfântului Voievod se întinde pe două zile, astfel:
JOI, 1 iulie 2021 – Slujba Privegherii în cinstea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare va începe la ora 18:00 şi va fi oficiată de PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
VINERI, 2 iulie 2021, de la ora 07:00 – va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfântului Voievod Ștefan cel Mare.
În intervalul 08:20 – 08:30 – întâmpinarea, la poarta mănăstirii, a gospodarilor din vetrele folclorice ale județului Suceava, care vor veni pe jos din centrul comunei Putna spre mănăstire, interpretând cântări religioase și patriotice.
La ora 09:00 va fi oficiată Sfânta Liturghie, de către IPS Părinte Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, și PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
În timpul împărtășirii clericilor, în cadrul Sfintei Liturghii, va avea loc un mini-concert susţinut de corul de eleve „Ascensio” al Liceului Teoretic cu profil de arte „Grigore Grigoriu” de la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus, Căușeni, Republica Moldova.
De la ora 12:00, va avea loc, de asemenea, un recital al Grupului vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” – Liceul Tehnologic „Ion Nistor” – Vicovu de Sus.
Ulterior, de la 12:20, se va desfăşura ceremonia militară, cu depunere de coroane și defilarea trupelor militare din partea Structurilor Ministerului Afacerilor Interne din județul Suceava și a delegației Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova. Delegația MAI a Republicii Moldova va fi condusă de către domnul ministru Pavel Voicu.
În timpul ceremoniei militare, muzica este asigurată de Orchestra Model a Inspectoratului General de Carabinieri al Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare se va încheia vineri cu prezentarea unor publicații despre Serbarea de la Putna, 1871, tipărite cu sprijinul Consiliului Județean Suceava (12:50 – 13:00).
Evenimentul va fi transmis video pe paginile de Facebook și YouTube ale Mănăstirii Putna.
Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare din acest an se înscrie în calendarul de manifestări „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal”.
Manifestările „Serbarea de la Putna – 150. Continuitatea unui ideal” sunt organizate sub patronajul Academiei Române și al Patriarhiei Române și sunt dedicate aniversării a 150 de ani de la Prima Serbare a Românilor de Pretutindeni și de la Primul Congres al Studenților Români, care au avut loc la Mănăstirea Putna, în 15–16 august 1871. Cele două evenimente din 1871 au fost organizate de către studenții români de la Viena, reuniți în asociația „România Jună”, cu sprijinul studenților români din alte centre universitare și al multor români cu râvnă pentru unitatea neamului. Un rol deosebit de important în organizare l-a avut Mihai Eminescu.
Sărbătoarea Sfântului Voievod Ștefan cel Mare este cuprinsă în Acordul de asociere între Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava, Muzeul Național al Bucovinei, Centrul Cultural „Bucovina”, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Comuna Putna prin Consiliul local al comunei Putna și Mănăstirea Putna din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pentru organizarea și desfășurarea activităților de aniversare a 150 de ani de la „Serbarea de la Putna”.
Sursa: ziarullumina.ro