Era muntele neumblat, pustiu, neavând vreo casă, decât numai o colibă făcută de ucenicii lui în care ședeau. Iar sfântul stătea pe stâncă, într-un adăpost, acoperit cu un acoperământ de piele.

Mulțime multă și nesfârșită de bolnavi și de demonizați venea la el, ca să se vindece prin el. Pustietatea muntelui le pricinuia multă zdrobire și strâmtorare. Dar Iubitorul de oameni și Milostivul Dumnezeu, Cel ce l-a ales pe sfântul lui rob și l-a sfințit din pântecele maicii lui, îndurându-Se și în această privință de poporul lui, S-a arătat sfântului, zicând: „Nu vezi neamul acesta împuținat la suflet și că cei ce locuiesc aici și străinii au nevoie de toate pentru mângâiere și mântuire? Lasă-Mă dar, prin înțeleaptă iconomie, să rânduiesc toate, astfel încât să fii fără greutate oamenilor și să fie în locul tău cele necesare”. Și a zis robul lui Dumnezeu: „Fie numele Domnului binecuvântat în veci”[1]. Și acestea zicând, vede pe un înger al Domnului ținând în mână o măsurătoare și trasând urmele unei mănăstiri și în ea o sfântă biserică și un nor luminos acoperind întreg Muntele Minunat[2] și Duhul lui Dumnezeu arătând cu degetul și zicând: „Acestea toate vor fi locul tău spre slujirea celor ce vor locui în ea și vor fi găzduiți în ea. Căci te-am sfințit și te-am binecuvântat pe tine și voi preamări numele tău[3] în neamuri multe și regii și mai marii popoarelor[4] se vor ruga ție”. Și i-a arătat mulțime multă de felurite popoare alergând și venind la el.

Acestea văzându-le sfântul și încredințat că este voia Stăpânului Hristos să întemeieze o mănăstire prin el și mulțumind Domnului pentru toate, a poruncit ucenicilor lui să însemneze locul mănăstirii după modelul arătat lui. Și după ce s-a făcut aceasta, a mișcat Dumnezeu pe oamenii cei din ținutul isaurienilor și mulțimi multe din alte locuri și veneau la sfântul aducând bolnavi și oameni stăpâniți de felurite patimi și tulburați de duhuri necurate și pe toți îi vindeca numai prin cuvânt și mulțumind Domnului prin sfântul, trudeau la tăierea pietrelor și la construirea mănăstirii, punându-și termene și plătindu-și astfel cheltuielile[5]. Cu două-trei zile mai înainte de a se împlini termenele fixate de aceia, alții mai mulți veneau, aducând cu ei în același chip bolnavi care dobândeau vindecare prin sfântul și rămâneau și aceștia să muncească la lucrul ce se înfăptuia. Așadar, s-a răspândit aceasta pretutindeni și toți alergau, ca să fie binecuvântați și să fie tămăduiți de bolile care îi stăpâneau și să muncească la lucru, aducându-și cu ei cele necesare traiului și uneltele de care aveau nevoie la un asemenea lucru. Și astfel, potrivit cu cuvântul Domnului, fără greutate înainta o asemenea zidire.