„Copiii nou veniți în lume prin darul tău, Preacuvioase Efrem, adeveresc încă o dată puterea cea mare ce ți-a dat-o Dumnezeu, căci acolo unde medicii și știința hotărau că pruncii trebuiesc avortați, tu te-ai proslăvit vădind neștiința și necredința acelora și lucrând minuni mai presus de fire. Pentru aceea, părinții care au cunoscut nemijlocit puterea ta dumnezeiască, îți mulțumesc pentru pruncii ce i-au dobândit și, închinându-se în Duh și în Adevăr cântă Preasfintei Treimi: Aliluia!” (Condacul 4, Acatistul Sfântului Efrem pentru pruncii născuți și nenăscuți)

Acestea au fost cuvintele dătătoare de nădejde, de înviere a credinței mele slabe, cuvinte care m-au scos din hăul tristeții și al fricii.

În martie 2020, bucuria nespusă a veștii că vom mai avea un prunc, cea de-a treia minune din viața noastră, avea sa fie umbrită de pandemia de Covid-19. Dar ce era mai rău urma abia să vină. În ultima zi înainte de închiderea școlilor, am început să am un prurit generalizat, apoi în tălpi și palme, simptom al unei boli de care am suferit și la celelalte două sarcini, colestază intrahepatică de sarcină. Boala apare în trimestrul 3, dar acum aveam abia 8 săptămâni, era de necrezut. Doamna doctor care m-a luat în observație, m-a trimis la Fundeni la un profesor renumit, specialist în hepatologie, pentru a vedea despre ce este vorba, căci bănuia o patologie ascunsă a ficatului. Însă domnul profesor, după un examen amănunțit a ajuns la concluzia că este o colestază de sarcină severă cu debut extrem de precoce, o reacție a propriului meu organism de a respinge sarcina atacând celulele ficatului. Soluția doctorului, în schimb, avea să mă arunce în iadul fricii: „Mama, daca vrei sa scapi cu viață să îți poți crește ceilalți doi copii, trebuie să întrerupi sarcina, căci riscul de insuficiență hepatică este foarte mare.” Am simțit că mi se scurge sângele din vene. Am început să plâng, i-am spus doctorului că nu pot face avort pentru că nu aș mai putea trăi după aceea, că dacă copilul are 1 la sută șanse să trăiască, atunci le merită. L-am întrebat ce putem face, dar nu am primit răspuns, pentru doctor situația era fără ieșire.

Soțul mă aștepta jos, la bisericuța de la Fundeni, rugându-se cât timp am fost la doctor. Când l-am văzut, m-am aruncat în brațele lui spunându-i că doctorul crede ca voi muri dacă nu avortez. Am plâns amândoi, dar el a fost mai tare, slavă Domnului, și cu credința că o scoatem la capăt. Nu știu cât timp am stat în bisericuță, dar îmi amintesc că am plâns mult îmbrățișând icoana Maicii Domnului, rugând-o sa aibă milă de copilașii de acasă și de părintele meu. Când am ieșit din biserică, un soare minunat strălucea pe cer, pasările ciripeau, ziceai ca se apropie Paștele. Îndreptându-mă spre o bancă, am dat de o cruce mare a Mântuitorului și mi-au venit în minte cuvintele: fără Cruce nu ar fi existat Înviere. Crucea – esența creștinismului, esența drumului nostru către mântuire. Câtă liniște mi-au adus aceste gânduri.

După ce ne-am închinat mai multor sfinți, am plecat spre Buzău, spre casă. Un timp am continuat tratamentul așteptând cu înfrigurare ca analizele să revină la normal. Slavă Domnului, doctorița ginecolog și-a exprimat sprijinul dacă hotărăsc sa păstrez sarcina. Dar atenționându-mă că riscuri există, naștere prematură, că pot ajunge pe lista de transplant hepatic sau chiar să mor. Am mers înainte, așteptând ajutorul Maicii Domnului. Măicuța Domnului avea însă în plan nu un ajutor direct, ci să ni-l descopere pe Sfântul Efrem, pe care nu prea îl cunoșteam. Într-o dimineață foarte devreme, căci somn nu mai aveam, soțul mi-a propus sa facem acatistul Sfântului Efrem pentru prunci născuți si nenăscuți. Am acceptat bucuroasă. Când am ajuns la condacul 4, citindu-l chiar eu, am izbucnit în hohote de plâns, am întrerupt cititul și am strigat la Sfântul Efrem: „Sfinte, ajută-mă și pe mine, te rog, nu mă lăsa să mor”. După ce am citit acatistul am dobândit o oarecare liniște, căci cu greu puteam privi copiii fără să îmi vină frica morții în gând și milă și grijă imensă pentru ei. A doua zi la prânz, în timp ce spălam niște vase, am simțit ca un val de căldură și imediat apoi, o adiere care m-a răcorit. Fizic am simțit că am lepădat o haină grea de pe mine, căci până atunci simțeam o senzație permanentă de greutate.

Dar cel mai minunat lucru, m-am înveselit dintr-o dată și toate gândurile negre au dispărut, aveam credința nu numai că voi scăpa cu viață, dar și că voi naște pruncul cu bine. Am strigat la soțul meu: „Tati, eu mă simt bine, să știi că Sfântul Efrem ne va ajuta”. Multă bucurie și liniște ne-a cuprins. Următoarele zile, când am repetat analizele, scăzuseră transaminazele de la peste 600 la 90, iar următoarea săptămână la 30, și timp de multe săptămâni, până în trimestrul 3, am dus sarcina fără probleme. Când burta devenise mare, ficatul a început să obosească și transaminazele să crească din nou, dar l-am rugat pe Sfântul Efrem să mă ajute să nasc la termen, știind cât este de greu să naști copilul prematur (avusesem această experiență cu primul copil). Doctorița a ajustat tratamentul și analizele s-au îmbunătățit iar. Am dus sarcina până în săptămâna 37 cu ajutorul Bunului Dumnezeu, al Măicuței și al Sfântului Efrem. Când s-a născut prunca noastră, Efremia, a avut tahipnee tranzitorie și a trebuit sa stea la terapie intensivă trei zile, să fie ajutată cu oxigen. I-am dus la pătuț o iconiță mică cu Sfântul, și la următoarea vizită crescuse saturația oxigenului de la 86-88 la 94-96, astfel încât în doar 5 zile am putut fi externată.

Astăzi, Efremia noastră cu ochi albaștri, senini precum Cerul care S-a milostivit de noi, are un an și jumătate, iar când se închină icoanei Sfântului ei ocrotitor, nu de puține ori îi spune „tata”.

Mare este Dumnezeu întru Sfinții Lui! Bunul Dumnezeu sa îi răsplătească pe toți cei care s-au rugat pentru noi, preoți, monahi, monahii și mireni plini de dragoste. Nu au fost puțini, după ce am născut am aflat că eram pomenită în mai multe comunități. Nu e dovadă mai mare de dragoste decât aceasta! Mamelor care se confruntă cu astfel de probleme le transmit: îndrăzniți, la Dumnezeu toate sunt cu putință!

(Mărturie primită pe adresa redacției de la Presb. Mădălina U., Buzău)