„Sfinţii români sunt oglinzi ale spiritualităţii româneşti“

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

„Sfinţii români sunt oglinzi ale spiritualităţii româneşti“

Biserica noastră i-a pomenit ieri, în Duminica a II-a după Rusalii, pe sfinţii români. Două biserici din Protopopiatul Sascut i-a serbat în mod deosebit pe sfinţii români, ştiuţi sau neştiuţi, care înalţă rugăciuni la tronul Preasfintei Treimi.

Mănăstirea Calapodeşti din judeţul Bacău şi-a serbat ieri cel de-al doilea hram. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi credincioşi veniţi din mai multe zone ale ţării. Delegatul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost protos. Serafim Huzdup, inspector pe sectorul Silvic din Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului. „În această zi a pomenirii sfinţilor români am simţit cu toţii duhul Sfântului Cuvios Antipa de la Calapodeşti în mănăstirea pe care o ocroteşte. Atât noi, preoţii, cât şi sutele de credincioşi am trăit un moment deosebit şi înălţător. Ne-am rugat ca lăcaşul de închinăciune de la Calapodeşti să fie finalizat cât mai repede, pentru a-l putea primi pe Sfântul Antipa acasă. Suntem încredinţaţi de sprijinul autorităţilor şi al tuturor factorilor responsabili, dar şi de osteneala obştii mănăstirii, condusă de protos. Pahomie Partene, stareţul Mănăstirii Calapodeşti. Îl considerăm pe Sfântul Antipa ca fiind un rugător în împărăţia lui Dumnezeu. Avem datoria morală de a-i ridica şi termina casa (biserica Mănăstirii Calapodeşti) spre a-l primi aici, de unde a plecat“, a relatat pr. Ioan Negoiţă, protopop al Protopopiatului Sascut.

Tot ieri a îmbrăcat straie de sărbătoare biserica parohiei Sascut Sat, unde slujesc pr. Vasile Abageru (paroh) şi Laurenţiu Stan (slujitor). După terminarea Sfintei Liturghii, soborul de preoţi a oficiat o slujbă de mulţumire. „La final, preoţii şi credincioşii au participat la o agapă frăţească, bucurându-ne de ziua de prăznuire a sfinţilor români. Sfinţii români sunt oglinzi ale spiritualităţii româneşti şi exemple de urmat pentru noi, cei de astăzi“, a spus pr. protopop Ioan Negoiţă. În apropierea bisericii parohiei Sascut Sat s-a întocmit proiectul pentru ridicarea unei clopotniţe, care va fi construită cu sprijinul consiliului parohial şi al enoriaşilor.