Sfințire de loc de biserică în Bucium-Iași: IPS Mitropolit Teofan a pus piatra de temelie

Arhiepiscopia Iaşilor

Sfințire de loc de biserică în Bucium-Iași: IPS Mitropolit Teofan a pus piatra de temelie

În ziua de duminică, 18 noiembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit slujba punerii pietrei de temelie pentru viitoarea biserică cu hramul „Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov”, care va fi construită în cartierul Bucium al Municipiului Iași.

Locul viitoarei biserici a Parohiei Bucium II este situat lângă pavilioanele Căminului de bătrâni din Bucium. Comunitatea de aici este păstorită de preotul Teofil Panțîru, iar terenul pentru locașul de cult a fost donat de Iulian Dascălu.

După slujba religioasă de sfințire a apei și a untdelemnului, cu care s-a sfințit apoi piatra de temelie și crucea pentru Sfântul Altar, precum și marcajul noii biserici, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a adresat un cuvânt preoților și credincioșilor prezenți: „Omul, dacă ar fi în stare să aibă o viață de sfânt, să vadă cupola văzduhului ca pe o biserică, iar tot ceea ce vede în jur să le considere ca fiind zidurile unei imense catedrale care să acopere tot pământul, dacă omul ar avea această conștiință că tot în jurul lui este o prezență a lui Dumnezeu, n-ar mai avea nevoie de biserici de zid. În acest caz, toată viața lui ar fi o liturghie, toată privirea lui ar fi, cum spunem la Liturghie, la «sus să avem inimile», toată viața lui ar fi o euharistie, adică  o mulțumire adusă lui Dumnezeu. Căci se întreabă marele ctitor al Templului din Ierusalim, profetul și împăratul Solomon: «Ce casă putem să zidim noi Ție, Doamne, care ai așternut picioarelor Tale pământul și Tu ești pretutindenea și nu este nici un loc în care Tu să nu te afli?». Noi oamenii însă, neavând această conștiință a faptului că întrega lume ar trebui să fie împărăția lui Dumnezeu pe pământ trăită ca o pregustare a Împărăției Cerurilor, avem nevoie de biserici de zid, care să ne aducă aminte de suflet și de faptul că avem în față o veșnicie”.

De asemenea, părintele Teofil Panțîru a subliniat cu ce gânduri pornește în noua lucrare de ridicare a unei noi biserici: „Cu multă emoție m-am rugat în această zi împreună cu dumnevoastră, cu credincioșii, împreună cu Părintele nostru Mitropolit și cu soborul co-slujitor, pentru a pune început bun acestei lucrări sfinte de zidire a Bisericii cu hramul Sfântul Dimitrie cel Nou Basarabov. Această emoție este firească, dar în același timp avem nădejdea mare și credința în Dumnezeu că această lucrare ce ni s-a încredințat va merge, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, până la final și vom ajunge în  ziua cea mare a sfințirii. Aceasta este rugăciunea mea; sper că vom reuși plinim acest lucru”.

La final, credincioşii prezenţi au fost binecuvântaţi cu agheazmă de IPS Părinte Teofan, sărutând Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.

Citește despre: