Sfinţire de troiţă în Bogdăneşti

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Sfinţire de troiţă în Bogdăneşti

Credincioşii din Parohia „Pogorârea Sfântului Duh" din comuna Bogdăneşti, Protoieria Fălticeni, judeţul Suceava, au avut bucuria de a primi duminică, 6 august, de ziua slăvitului praznic împărătesc al Schimbării la Faţă a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, vizita şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Înconjurat de un sobor de preoţi din care au făcut parte şi pr. Vasile Baltag, consilier administrativ, pr. arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia - Neamţ, şi pr. Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protoieriei Fălticeni, ierarhul a oficiat slujba de sfinţire a troiţei, aflată pe drumul principal ce leagă Bogdăneştiul de comuna Râşca.

Înaltpreasfinţia Sa a fost primit cu multă bucurie şi în buna tradiţie a locului de către credincioşii parohiei, îmbrăcaţi în straie populare specifice zonei, cu colac şi sare.

După oficierea slujbei de binecuvântare, IPS Părinte Pimen a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a îndemnat la multă răbdare atunci când de multe ori dorinţele noastre nu se îndeplinesc când dorim noi, ci când Cel de Sus rânduieşte momentul potrivit, pe măsura răbdării noastre: „Chiar dacă ajutorul nu vine atunci când dorim noi, Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne dă nădejdea că Dumnezeu ne întăreşte în răbdare, dându-ne credinţă, pace sufletească şi râvnă ca să ne apropiem prin rugăciune de Dumnezeu, şi mai ales că ne dă gândurile bune ca să iertăm celor care ne-au greşit. În tot locul stăpânirii, trebuie să îl binecuvântăm pe Dumnezeu oriunde am fi noi, ori acasă, ori pe drum, ori la biserică. Dar iată că simţim nevoia ca la răscruce de drumuri, chiar dacă este un drum mai scurt sau mai lung, să ridicăm o troiţă, aşa cum aţi făcut dumneavoastră, o Sfântă Cruce în numele Preasfintei Treimi, la care o adăugăm pe Maica Domnului şi alţi sfinţi. O asemenea troiţă ne face să ne aducem aminte de Dumnezeu, mai bine şi mai curat. Cei care contribuie la o asemenea lucrare simt o uşurare sufletească şi bucurie duhovnicească. O troiţă în mijlocul unui sat, sau a unei comunităţi creştine, este o prezenţă care mântuieşte, pentru că prezenţa Sfintei Cruci este prezenţa armei duhovniceşti, a armei care are puterea dată de jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos pentru mântuirea neamului omenesc. Rog pe Bunul Dumnezeu ca jertfa adusă de cei care au făcut posibilă construirea acestei troiţe să fie primită în Împărăţia lui Dumnezeu”.

Preotul paroh Marcel Ursuţu a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Pimen pentru bucuria de a veni în mijlocul comunităţii pe care o păstoreşte, a mulţumit celor care l-au ajutat în construirea troiţei, preoţilor şi credincioşilor prezenţi pentru rugăciune, pentru gândul de bine şi încurajare şi entuziasmul cu care au participat la această sărbătoare a satului Bogdăneşti.

Troiţa sfinţită din satul Bogdăneşti, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh”, a fost ctitorită de către familia părintelui paroh Marcel Ursuţu, împreună cu câteva familii din comunitate.

Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Bogdăneşti este aşezată în partea de nord a comunei Bogdăneşti, pe malul stâng al pârâului Râşca. Încă din anul 1937 s-a pus temelia acestei biserici, sub păstorirea preotului Mihai Cârlănescu. Din anul 1942 până în 1955, fiind paroh preotul Ioan Alexandrescu, s-a continuat construcţia bisericii şi a fost sfinţită de către IPS Părinte Mitropolit Sebastian Ruscan, Mitropolitul Moldovei şi Sucevei. Între anii 2007-2011, sub păstorirea preotului Ursuţu Marcel, s-a renovat biserica, a fost repictată integral de către fraţii preoţi Daniel şi Gabriel Ciofu şi s-a construit o casă bătrânească ce are destinaţie ca muzeu tradiţional bisericesc. Biserica a fost resfinţită la data de 1 mai 2011 de către IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. (Pr. Georgian Rotar - Protoieria Fălticeni)

Citește despre: