Sfințirea Centrului cultural-catehetic școlar „Sfântul Stelian” Berchișești
De Ziua Mondială a Educației, la Școala Gimnazială Berchișești, a fost oficiată slujba de sfințire a Centrului cultural-catehetic școlar „Sfântul Stelian”, un spațiu multidimensional, în care se desfășoaară ritmic, prin voluntariat al profesorilor, preoților și al unor specialiști, activități de consiliere școlară și educație emoțională, activități catehetice și sesiuni de dezvoltare personală, evenimente culturale și recreative, ateliere creative și de descoperire a multiculturalității.
Proiectul este unul inițiat și coordonat de inspectorul școlar pentru religie, prof. Daniela Ceredeev, de la Inspectoratul Școlar Județean Suceava, și se desfășoară în Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților cu binecuvântarea și consultarea pentru concept și arhitectură educațională ale Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
Ceremonia de sfințire a centrului cultural-catehetic școlar a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, care a evidențiat – în cuvântul său de învățătură – rolul referențial al colaborării dintre Familie, Școală și Biserică în formarea pentru viața toată a copiilor și tinerilor și a reînnoit un îndemn rostit și în alte împrejurări: „Copiii vor crește în credință dacă vor vedea la părinți credință. Nu o credință impusă, constrângătoare, habotnică. O credință în Dumnezeu ca firesc al vieții, ca normalitate aducătoare de pace și bună așezare.”
Prezent la eveniment, domnul prof. Grigore Bocanci, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județan Suceava, i-a felicitat pe profesori și elevi, cu prilejul Zilei Mondiale a Educației și a reiterat că „școala este pentru noi, dascălii, nu doar locul în care ne desfășurăm activitatea, ci și spațiul în care elevii noștri devin în fiecare zi mai buni și învață mai multe despre lume și despre ei înșiși. La rândul nostru, în școală reușim cu perseverență și multă muncă să avansăm profesional și să răspundem așteptărilor celor din jurul nostru”.
Adresabilitatea centrului îi are în vedere și pe copiii și tinerii aflați în situații de risc, din comunitatea școlară extinsă, și se dorește a fi locul în care ei vor dezvolta, în activități dintre cele mai diverse și complexe, competențe de comunicare, interpersonale și transversale dintre cele mai diverse și relevante: comunicarea asertivă, sensibilizare şi exprimare culturală, persuasiunea și perseverenţa, autocontrolul, planificarea, autodisciplina, adaptabilitatea, iniţiativa, abilități de public speaking, ascultarea activă, empatia, leadershipul, munca în echipă, colaborarea, cooperarea, soluționarea problemelor, creativitatea, simţul artistic, imaginaţia, inovarea, exprimarea personală, discernământul în spaţiile de lucru virtuale.
Iar dintre valori și atitudini, cele din galeria referențiale: conştientizarea rolului învăţăturilor Bisericii în viaţa personală şi a comunităţii, cultivarea respectului faţă de sacru și de tradiția neamului, asumarea propriei identităţi, responsabilitate în exercitarea drepturilor şi a obligaţiilor care decurg din apartenenţa la diferite identităţi (confesiune, naţiune, comunitate, profesie, cultură etc.), respect şi înţelegere faţă de semenii de alte credinţe şi convingeri, manifestarea respectului pentru ceilalţi, preocupare pentru devenire spirituală, asumarea și exersarea toleranţei etnice, religioase şi culturale.
Evenimentul de inaugurare a fost unul tridimensional. După ceremonia religioasă, participanții au fost invitați la un tur al galeriei fotografice „Copii și cărți”, expoziție ce poartă numele echipei Sectorului Media și Comunicare din Centrul eparhial sucevean și la lansarea celui mai recent număr al revistei școlare ROpot, publicație a elevilor și profesorilor instituției de învățământ de la Berchișești.
Într-o atmosferă prietenească și sărbătorească, doamna prof. Daniela Ceredeev, inspector școlar pentru religie și coordonator al proiectului centrelor cultural-catehetice școlare din județul Suceava, le-a oferit tuturor copiilor și tinerilor prezenți cărți. Preșcolarilor și elevilor din clasele primare le-a oferit Noul Testament cu Psalmii; elevilor din clasele gimnaziale și voluntarilor din centrul „Sfântul Stelian” – numere diferite ale Revistei Cuvinte către tineri, coordonate depărintele exarh cultural Dosoftei Dijmărescu și volumul Anastasie Crimca, un mitropolit înțelept, Stavrofora Maria Magdalena.
De asemenea, le-a oferit tuturor oamenilor școlii flori și câte un exemplar al celui mai recent volum al Editurii Crimca, Rugăciunea „Tatăl nostru”, un comentariu pentru omul grăbit, ce poartă semnătura Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, evidențiind un îndemn arhieresc al autorului – Începutul vieții veșnice se pune de aici, de pe pământ; dacă nu punem – prin strădania credinței și a faptelor bune – început vieții celei veșnice încă de aici, Hristos ne rămâne un necunoscut. – și invitându-i pe toți „să-L arate copiilor lumii, prin ceea ce spun și prin ceea ce fac și prin ceea ce sunt, pe Hristos, Marele Învățător și Educator”.