Sfințirea Drapelului de luptă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență
Steagul de luptă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență a fost sfințit, sâmbătă, 19 octombrie 2013, în cadrul unei ceremonii deosebite care a avut loc la Catedrala patriarhală. Slujba de sfințire a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, potrivit Trinitas Tv.
„Am sfințit astăzi drapelul de luptă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență înălțând la ceruri rugăciuni ca Dumnezeu să vă ocrotească în lucrarea nobilă și sfântă pe care v-ați asumat-o, aceea de a interveni atunci când oamenii din neamul nostru trec prin diverse greutăți și necazuri. Drapelul este esența gândirii, trăirii și simțirii unui neam și de aceea el a avut întotdeauna o valoare cu totul impresionantă în viața poporului, în general, dar mai ales în viața celor care, pe lângă sfințirea cu apă sfințită în biserică, l-au sfințit cu sângele propriei lor jertfe, fie în acțiuni militare sau intervenții pentru salvarea semenilor noștri”, a mărturisit Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.
Preasfințitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul a vorbit, în finalul ceremoniei de la Patriarhia Română, despre simbolistica însemnelor religioase de pe drapel.
„Și strămoșii noștri au așezat în vulturul de pe stema țării crucea ținută în plisc de către acesta ca semn că toate biruințele pe care le-au înregistrat moșii și strămoșii noștri sub conducerea înțeleaptă, curajoasă și biruitoare a atâtor voievozi și domnitori a avut ca temei sfânta și de viață făcătoare cruce a Domnului. De asemenea, crucea în pliscul vulturului, așa cum adeseori ne spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, simbolizează faptul că poporul român și-a răstignit pofta de stăpânire asupra altor neamuri și s-a concentrat asupra lucrărilor și situației dinlăuntrul lui”, a spus Preasfinția Sa.
La eveniment au participat oficialități de Stat și membri ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
„Vrem să vă felicităm în acest moment festiv al sfințirii steagului de luptă al dumneavoastră și vă dorim din toată inima ca el să vă fie îndemn și tărie în momentele de mare dificultate prin care trecem, întrucât știm și apreciem din toată inima lucrarea dumneavoastră jertfelnică care vă pune de atâtea ori în pericol așa cum s-a întâmplat cu mulți dintre colegii dumneavoastră care și-au pierdut viața în diverse intervenții ce au avut drept scop salvarea vieții și a bunurilor semenilor noștri. Lucrarea aceasta este lăudată de Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu cele mai calde cuvinte atunci când spune că dragoste mai mare decât aceasta ca cineva să își pună viața pentru semenul său nimeni nu are. De aceea, întrucât ați făcut în deplină libertate alegerea aceasta de a vă pune în slujba fraților dumneavoastră arătați că sunteți animați de forma cea mai înaltă a dragostei creștine care adeseori cheamă până la sacrificiul suprem, adică sacrificiul de sine”, a mai spus PS Părinte Varlaam Ploieșteanul.
Drapelul de luptă a fost acordat IGSU prin Decretul Preşedintelui României Nr. 791/ 2013.
(Sursa: basilica.ro)