Sfinţiri cu ocazia sărbătorii Sfintei Parascheva (2006)
IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia mâine, 13 octombrie, de la ora 10.30, slujba de sfinţire a Grădiniţei „Buna Vestire" din incinta Institutului Social - Caritativ „Diaconia" din Iaşi. Grădiniţa „Buna Vestire" funcţionează de la 15 septembrie 2006. „Grădiniţa «Buna Vestire» a fost înfiinţată în cadrul Fundaţiei «Solidaritate şi Speranţă» a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. La grădiniţă sunt înscrişi 50 de copii împărţiţi în trei grupe", a declarat pr. Narcis Axinte, consilier al Sectorului de Asistenţă Socială din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.
Tot mâine, de la ora 12.00, IPS Mitropolit Daniel şi IPS Efrem, Mitropolit de Eghina, Grecia, vor oficia slujba de sfinţire a picturii Capelei „Acoperământul Maicii Domnului" de la Spitalul de Recuperare din Iaşi. „Suntem pregătiţi atât în ceea ce priveşte definitivarea lucrărilor, cât şi din punct de vedere spiritual. Aşteptăm cu emoţie şi cu nerăbdare să ne putem bucura de marele eveniment care va avea loc la bisericuţa noastră, adică sfinţirea bisericii de către IPS Mitropolit Daniel, însoţit de IPS Mitropolit Efrem din Grecia şi de alţi ierarhi care vor fi prezenţi la sărbătoarea Cuvioasei Parascheva de la Iaşi", ne-a spus pr. Vasile Hiliţanu, preot misionar de caritate la Capela "Acoperământul Maicii Domnului" din incinta Spitalului de Recuperare din laşi.
(Ziarul Lumina, 12 octombrie 2006)