Sfinţitrea casei sociale din Valea Vinului
Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a oficiat sâmbătă, 14 mai 2016, de la ora 12.00, slujba de binecuvantare a Casei sociale multifuncţionale „Sfântul Ioan Botezătorul” a Parohiei din Valea Vinului, Protopopiatul Satu Mare, în prezenţa mai multor credincioşi.
Un sobor de 20 de preoţi şi diaconi au slujit în soborul din care au făcut parte părintele Ştefan Cristian, consilier eparhial cultural, părintele Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare și preoţi din parohiile apropiate. Casa socială multifuncţională fost amenajată într-o clădire veche, retrocedată de către autoritățile locale, parohiei ortodoxe şi cuprinde o sală multifuncțională, o bucătărie dotată cu toate cele necesare, un grup sanitar și o capelă, pentru serviciile religioase.
Suprafaţa utilă este de peste 200 metri pătraţi. Ea a fost reamenajată din banii donaţi de credincioşii parohiei, de Primăria Valea Vinului, de Consiliul Judeţean Satu Mare şi din fondurile atrase de deputatul sătmărean Octavian Petric.
La sfârşitul slujbei de binecuvântare, Preasfinţitul Iustin Sigheteanul a oferit diplome celor implicați în acest proiect
Sursa: radiorenasterea.ro