Sibienii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie din Joia Mare

Arhiepiscopia Sibiului

Sibienii au participat în număr mare la Sfânta Liturghie din Joia Mare

La Catedrala mitropolitană din Sibiu, Sfânta Liturghie din Joia Mare a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. În seara zilei, soborul slujitor şi ierarhul a oficiat Denia celor 12 Evanghelii.

În cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare, unită cu Vecernia, s-a scos şi sfinţit Agneţul pentru împărtăşirea grabnică în timpul anului. Agneţul va fi uscat şi păstrat până în Marţea Luminată, când va fi sfărâmat şi aşezat pe Sfânta Masă spre trebuinţele pastorale.

Ca în fiecare an, câteva sute de credincioşi au venit să se împărtăşească în Joia Mare, iar după Sfânta Liturghie, preoţii au continuat programul de spovedit.

"Joia Mare este ziua în care Mântuitorul isus Hristos a instituit Sfânta Euharistie la Cina cea de Taină. A spălat picioarele ucenicilor pentru a le oferi un model de smerenie şi de slujire a aproapelui. Există tradiţia ca în această zi să se împărtăşească foarte mulţi credincioşi la Sfânta Liturghie. Nu întâmplător a fost aleasă această zi deosebită pentru a pregăti Împărtăşania pentru bolnavi şi situaţii de urgenţă şi pentru a pregăti din timp în timp Sfântul şi Marele Mir", a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.

Pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos

În seara zilei, în toate bisericile s-a oficiat slujba Deniei, adică Utrenia din Vinerea Mare, în cadrul căreia s-au citit 12 Evanghelii, texte biblice prin care sunt redate mărturiile referitoare la Pătimirile Mântuitorului nostru Iisus Hristos. ñ cadrul acestei slujbe s-a scoa Sfânta Cruce din Sfântul Altar pentru a fi cinstită de cei prezenţi.

“Rânduiala Deniei din Joia Mare conţine 12 Evanghelii pentru că Biserica a rânduit să se citească în această seară toate referinţele biblice despre Pătimirile Mântuitorului Iisus Hristos. Când se citeşte Evanghelie ce relatează momentul în care Crucea Mântuitorului este preluată de Simon Cirineanul spre a continua drumul Golgotei, un preot scoate Crucea în mijlocul bisericii. Ea va rămâne acolo până în Sâmbăta Mare, când ne pregătim pentru Sfânta Înviere”, a mai spus IPS Mitropolit Laurenţiu. (Sursa: mitropolia-ardealului.ro)