Sibiu: Arhiepiscopia va oferi un generator de oxigen Spitalului de Pneumoftiziologie

Arhiepiscopia Sibiului

Sibiu: Arhiepiscopia va oferi un generator de oxigen Spitalului de Pneumoftiziologie

Arhiepiscopia Sibiului va oferi un generator de oxigen Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu. Decizia a fost luată în cadrul Permanenței Consiliului Eparhial de vineri, 6 noiembrie.

Având în vedere noile condiții pandemice din țară și din județul Sibiu, precum și numărul mare de persoane infectate la nivelul Municipiului Sibiu, Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului a convocat vineri, 6 noiembrie, ședința Permanenței Consiliului Eparhial la reședința mitropolitană din Sibiu la care s-a discutat și s-a aprobat, la inițiativa Înaltpreasfinției Sale, achiziționarea unui generator de oxigen premium pentru aplicații medicale care va deservi nevoile Spitalului de Pneumoftiziologie din Sibiu.

Generatorul în valoare totală de 80.000 euro (sumă suportată integral din fondurile Arhiepiscopiei Sibiului) va fi achitat în două tranșe de către Centrul eparhial (50% la semnarea contractului și 50% la livrarea cu celeritate a generatorului).

Sursa: mitropolia-ardealului.ro

Citește despre: