Simpozion dedicat părintelui Dimitrie Bejan, la Hârlău
Protopopiatul Hârlău organizează joi, 24 octombrie 2013, de la ora 11:00, Simpozionul "Părintele Dimitrie Bejan, model de mărturisire a credinţei pentru lumea contemporană", ediţia a VI-a.
Evenimentul va fi găzduit de parohia "Sfântul Vasile cel Mare" din Hârlău, în cimitirul căreia se află mormântul preotului Dimitrie Bejan. Manifestarea este organizată cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, la aceasta fiind aşteptaţi membri ai familiei părintelui Dimitrie, preoţi şi foşti ucenici ai slujitorului sfântului altar care a suferit în temniţele comuniste. După cum ne-a relatat pr. Nicolae Crăciun, protopop al Protopopiatului Hârlău, programul va cuprinde susţineri de referate şi prezentări de cărţi semnate de preotul Dimitrie Bejan.