Simpozion Internaţional la Roma

Episcopia Ortodoxă Română a Italiei

Simpozion Internaţional la Roma

În perioada 4 - 9 februarie 2014 vor avea loc la Roma lucrările celei de a XVI-a Întâlniri Internaţionale „Creştini şi păstori pentru Biserica de mâine” organizată de Comunitatea Sant Egidio. La această întâlnire vor participa aproximativ 100 de episcopi catolici din întreaga lume iar ca invitaţi vor lua parte episcopi ortodocşi , anglicani şi luterani din  Europa.

Din partea Bisericii Ortodoxe Române vor participa Înaltpreasfinţitul Serafim, Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord şi Preasfinţitul Visarion, Episcopul Tulcii, după cum informează Biroul de presă al Episcopiei Tulcii.

Pe parcursul întâlnirii vor avea loc conferinţe şi colocvii pe teme de actualitate ce vizează în special prezenţa Bisericii în societatea contemporană, lucrarea ei pastoral – misionară în arealul cosmopolit al marilor oraşe, precum şi latura diaconală a acesteia concretizată în asistenţă socială acordată persoanelor defavorizate.

Un accent special se va pune pe intensificarea acţiunilor pentru pace în Orientul Mijlociu cu precădere în Siria, Bisericile creştine intensificându-şi rugăciunea şi lucrarea în vederea restaurării unui climat irenic între diferitele etnii şi confesiuni religioase.

Miercuri, 5 februarie 2014, este preconizată o audienţă generală a participanţilor la această întâlnire cu papa Francisc la Vatican, precum şi vizite la diferite obiective istorice din Roma.

(Sursa: basilica.ro)