Simpozionul Internațional „Chipul, Numele și Slava. Frumusețea făptuitoare a rugăciunii și «esteticul» isihast al îndumnezeirii”, la Facultatea de Teologie din Alba Iulia

Arhiepiscopia Alba Iuliei

Simpozionul Internațional „Chipul, Numele și Slava. Frumusețea făptuitoare a rugăciunii și «esteticul» isihast al îndumnezeirii”, la Facultatea de Teologie din Alba Iulia

    • Simpozionul Internațional „Chipul, Numele și Slava. Frumusețea făptuitoare a rugăciunii și «esteticul» isihast al îndumnezeirii”, la Facultatea de Teologie din Alba Iulia
      Simpozionul Internațional „Chipul, Numele și Slava. Frumusețea făptuitoare a rugăciunii și «esteticul» isihast al îndumnezeirii”, la Facultatea de Teologie din Alba Iulia

      Simpozionul Internațional „Chipul, Numele și Slava. Frumusețea făptuitoare a rugăciunii și «esteticul» isihast al îndumnezeirii”, la Facultatea de Teologie din Alba Iulia

În perioada 9-10 mai 2022, va avea loc cea de-a XXI-a ediție a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA), care se va desfășura în mediul online, pe platforma „Zoom” și care va fi transmis pe pagina de Facebook a Facultății de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia. Evenimentul, desfășurat sub genericul „Chipul, Numele și Slava. Frumusețea făptuitoare a rugăciunii și «esteticul» isihast al îndumnezeirii”, se înscrie în tematica anului 2022, declarat de Patriarhia Română ca „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al Sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”.

Lucrările vor fi prezentate în cadrul celor patru paneluri tematice (Isihasmul – istorie și actualitate; Frumusețea isihastă ca paradigmă a «esteticului» divin; Lumina ca dogmă și experiență spirituală; Imnul și arta tradiției niptice), în care invitații vor fi distribuiți potrivit preocupărilor și ariilor de cercetare științifică.

La fel ca și în edițiile precedente, Simpozionul organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă va reuni nume importante din țară și din străinătate, atât din cadrul cercetării teologice, cât și din domeniul altor discipline socio-umane. Printre acestea se află IPS Irineu Pop, Arhiepiscop al Alba Iuliei; PS Lucian Mic, Episcopul Caransebeșului; PS Policarp de Belogradchik, Episcop-vicar al Mitropoliei de Sofia; PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului; PS Nestor Dinculeană, Episcopul Devei și Hunedoarei, PS Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului; Jane M.F. Heath (Departamentul de Teologie și Religie, Universitatea din Durham, Marea Britanie); Aristarh Grekas (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Națională și Capodistriană din Atena, Grecia); Alistair C. Stewart (Colegiul Sarum, Salisbury, Marea Britanie); H.H. Drake Williams III (Facultatea de Teologie Evanghelică, Leuven, Belgia); Dimostenis Kaklamanos (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „Aristotel” din Tesalonic, Grecia); Porzia Quagliarella (Facultatea de Teologie Apuliană, Bari, Italia); Mark J. Cherry (Universitatea „St. Edward’s”, Austin, Texas, SUA); Ioan Chirilă (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, România); James F. McGrath (Departamentul de Filozofie și Religie, Universitatea Butler din Indianapolis, SUA); Matthew Knell (Școala de Teologie din Londra, Universitatea Middlesex, Marea Britanie); Aristarh Grekas (Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității de Stat și Kapodistriene din Atena, Grecia); Dimostenis Kaklamanos (Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia); Ivan Stoyanov Ivanov (Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii Sfântul Clement al Ohridei din Sofia, Bulgaria şi Universitatea Pontificală Laterană din Roma, Italia); Corinna Cornelia Delkeskamp-Hayes (Director al Programului de Studii Internaționale în Filosofie și Medicină, Freigericht, Germania); Mihai Himcinschi (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, România) și Amiel Drimbe (Institutul Teologic Baptist din București, România și Seminarul Teologic Baptist Midwestern, Kansas City, Missouri, SUA).

Invitatul special al celei de-a XXI-a ediții a Simpozionului Internațional de Știință, Teologie și Artă (ISSTA) este academicianul Sebastian P. Brock, savant britanic, profesor universitar la Facultatea de Studii Orientale, Universitatea din Oxford. Este considerat unul dintre cei mai importanți specialiști în domeniul studiului limbii siriace și al literaturii siriace clasice. Cercetările sale includ, de asemenea, diverse aspecte ale istoriei culturale a creștinismului siriac. Prof. Brock este un cercetător proeminent și în domeniul mai larg al studiilor aramaice.

Citește despre: