Se întâlneşte deseori constatarea că tânăra generaţie (şi nu numai ea) are o serioasă problemă de înţelegere a limbii liturgice a Bisericii şi ca o consecinţă are dificultăţi care afectează o participare substanţială la evenimentele liturgice. De aici o alienare de viaţa Bisericii şi o îndepărtare de aceasta. În faţa acestei situaţii, ierarhi cunoscuţi şi preoţi erudiţi ai Bisericii Greciei au propus (şi aplicat până la un anumit nivel) o simplificare şi o traducere a lecturilor liturgice, a unor rugăciuni şi slujbe precum Botezul şi Căsătoria.  Ei au invocat nu numai necesitatea pastorală urgentă, dar şi tradiţia seculară a Bisericii Ortodoxe, care nu recunoaşte limbajului nicio natură dogmatică, şi nu cunoaşte nicio tradiţie a limbilor sacre. Din această cauză, textele biblice şi liturgice au fost traduse, atunci când acest lucru a fost necesar.

De cealaltă parte se află cei ce aduc argumentul că prioritatea pentru viaţa liturgică ortodoxă nu este înţelegerea intelectuală, ci participarea la Taină, şi atribuie apărătorilor traducerii tendinţe neo-varlaamite (cu referinţă la adversarul occidentalizant al Sfântului Grigorie Palama). Ei subliniază faptul că pericolele care pândesc în limba modernă şi în consecinţă clamează abandonarea limbii liturgice ancestrale.

Pentru a rezolva această problemă, ei au propus folosirea cărţilor liturgice bilingve greacă veche – greacă modernă pentru a urmări slujbele, precum şi o predare mai extensivă a limbii greceşti vechi în şcolile greceşti şi în parohii.  Chestiunile şi problemele catehezei şi ale pastoralei vor fi subiectul unor discuţii aprofundate într-un simpozion organizat de Academia Teologică de la Volos şi de Asociaţia tinerilor din Eparhia Dimitriadei, pe tema: “Limbajul în slujirea liturgică” în 21 ianuarie 2012. Reprezentanţii celor două tendinţe vor avea ocazia să se exprime.

Traducerea şi adaptarea: Pr. Ioan Valentin Istrati

Sursa:  amen.gr