Simpozionul regional „Făclii Ortodoxe în Petrodava”, Ediția a VII-a

Arhiepiscopia Iaşilor

Simpozionul regional „Făclii Ortodoxe în Petrodava”, Ediția a VII-a

În data de 15 mai, la Liceul Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Piatra-Neamț, s-au desfășurat lucrările Simpozionului Regional „Făclii Ortodoxe în Petrodava”, având ca temă Autocefalie, Patriarhie, Slujire Sfântă. Acest simpozion se înscrie în rândul evenimentelor care marchează, pe de o parte, „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” și „Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, iar pe de altă parte, evidențierea ocrotitorilor liceului teologic – Sfinții Împărați și întocmai cu Apostolii, cinstiții Constantin și mama sa, Elena.

La acest simpozion au participat reprezentanți (profesori coordonatori și elevi) din seminariile și liceele teologice din Mitropolia Moldovei și Bucovinei, dar și din alte eparhii. Atmosfera acestui frumos eveniment din viața liceului teologic a fost una de seriozitate, în care informațiile prezentate științific, prin referate, s-au împletit cu cultura și spiritualitatea ortodoxă.

Momentele cruciale din istoria Bisericii Ortodoxe Române, precum Autocefalia și înființarea Patriarhiei, au fost evidențiate cu multă râvnă și atașament față de valorile perene ale Ortodoxiei. Pe scurt, elevii participanți au zugrăvit, în culori luminoase, faptul că, în cartea timpului neîndurător, care curge neîncetat, se înscriu nenumărate evenimente și înfăptuiri vrednice să rămână spre pildă urmașilor, spre slava lui Dumnezeu și spre urmarea lui Hristos pe drumul arătat de El. Între acestea se află și cele privitoare la viața Bisericii noastre strămoșești. Unirea Principatelor din 1859 și crearea, în 1862, a României, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, au adus, în 1865, o nouă organizare a Bisericii naționale și înființarea titulaturii de Primat al României, care a dăinuit până în 1925.

Înscăunarea, în 1866, a domnitorului Carol I și noua Constituție a țării, din același an, au prilejuit adoptarea Legii organice a Bisericii Ortodoxe Române din 1872, iar dobândirea independenței de stat a României în 1877–1878 a fost urmată de proclamarea și recunoașterea, în 1885, a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Constituirea, în 1918, după Primul Război Mondial, a Statului Național Unitar Român a impus necesitatea reorganizării Bisericii în raport cu noua alcătuire și noul statut politic, prin înființarea, în 1925, a Patriarhiei Române. Aceste două momente esențiale din viața Bisericii noastre le aniversăm anul acesta, când se împlinesc 140 de ani de Autocefalie și 100 de ani de Patriarhie. La acest popas aniversar, ne îndreptăm gândul într-o pioasă aducere-aminte către toți acești stâlpi ai Ortodoxiei românești.

Deopotrivă, și elevii liceului se înscriu în serbarea acestor mari evenimente din viața Bisericii Ortodoxe Române, prin acest simpozion dedicat acestor repere naționale și bisericești. Prin lucrările realizate de elevii participanți, cât și prin ecoul acestora în rândul colectivelor de elevi seminariști, organizatorii au dorit scoaterea în lumină personaje, fapte și realizări care, împreună, au darul de a întări unitatea Bisericii și de a ne păstra identitatea creștin-ortodoxă în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Citește despre: