Sinaxa anuală a preoților din Protopopiatul Onești
La Onești au debutat astăzi sinaxele preoților din cele șase protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala “Pogorârea Sfântului Duh“ din Onești.
Sinaxa anuală a preoților din Protopopiatul Onești a debutat cu Sfânta Liturghie. Înainte de începerea slujbei, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul a adresat un cuvânt de învățătură în care și-a exprimat bucuria pentru primirea pe care cei 100 de slujitori ai sfântului altar și credincioșii i-au făcut-o. “Vă mulțumim pentru primirea pe care ne-ați făcut-o și pentru dragostea pe care ne-ați arătat-o. Totdeauna am fost înconjurat de dragostea, apropierea și bucuria sinceră a frățiilor voastre în contextul întâlnirilor pe care le-am avut aici. Partea Oneștiului este dragă sufletului nostru. Întotdeuna am o bucurie când vin în aceste părți, mai ales că preoții acestei protoierii sunt vrednici. Credem că fiecare își respectă harul și demnitatea pe care i-a conferit-o Dumnezeu în Biserica luptătoare de pe pământ. Exemplul sinaxei de la Onești a fost preluat în toată eparhia noastră. În contextul începutului noului an ne vom întâlni și cu preoții din celelalte protopopiate ale Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Iată că prima sinaxă are loc aici, la Onești. Am văzut această coroană de preoți în jurul Sfântului Potir și tare aș vrea să ne regăsim în jurul altarului ceresc. Liturghia de astăzi să ne reînoiască sufletele și conștiințele noastre“, a spus Preasfințitul Ioachim Băcăuanul.
"Ne dorim ca enoriașii noștri să fie biruitori în toate ispitele"
La slujbă au participat peste 400 de credincioși oneșteni. Corala “Ierotheos“ a preoților din Protopopiatul Onești a oferit răspunsurile la strană. Toți cei 100 de preoți au fost împărtășiți de PS Ioachim Băcăuanul. Înainte de oferirea Trupului și Sângelui Mântuitorului Hristos, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a citit o rugăciune de dezlegare. “Ne-am adunat cu toții în jurul sfântului altar și în jurul Sfântului Potir pentru a fi în comuniunea pe care Mântuitorul Hristos o dorește. Am arărat astfel că noi alcătuim Protoieria Onești nu doar în activitatea cotidiană din parohii, ci și în jurul Sfântului Potir, ca expresie a comuniunii perfecte pe care ne-a cerut-o Mântuitorul Hristos. A fost o zi înălțătoare, nuanțată de Sfânta Liturghie. Ceea ce a impresionat pe toată lumea a fost prezența preoților, care s-au îmbrăcat cu toții în veșminte deschise la culoare. Noi, preoții, să fim lumini vii care să lumineze pe credincioșii rânduiți nouă, în parohiile noastre. Ne dorim ca enoriașii noștri să fie biruitori în toate ispitele, în toate împrejurările. Preasfințitul Ioachim Băcăuanul ne-a oferit multe sfaturi pastoral-misionare. Astfel, ne-am întâlnit cu ierarhul nostru într-o ședință de lucru în care am discutat ceea ce ne-am propus să realizăm în anul 2011 în parohiile noastre. Am discutat în mod deosebit asupra celor două teme pe care Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române le-a fixat pentru 2011 - Taina Sfântului Botez și Taina Sfintei Cununii“, ne-a relatat pr. Constantin Alupei, protoiereu Protopopiatului Onești. (Constantin Ciofu)