Sinaxă monahală în Arhiepiscopia Dunării de Jos
În data de 22 octombrie 2015 s-a întrunit Sinaxa monahală din Arhiepiscopia Dunării de Jos, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian.
În data de 22 octombrie 2015, la mănăstirea ocrotită de Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon de la Lacu-Sărat, județul Brăila, stareţii şi stareţele mănăstirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos s-au întrunit în Sinaxă monahală, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian.
Întâlnirea monahilor şi monahiilor din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos a fost precedată de oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian, înconjurat de un sobor de ieromonahi şi diaconi. La slujbă au participat preoți din administrația eparhială, dar şi credincioşi din Brăila sau din alte zone ale țării, veniți în stațiunea Lacu-Sărat pentru tratament. Acestora li s-a adăugat un grup de preşcolari însoțiți de cadre didactice şi părinți, care se aflau în vizită la Mănăstirea Lacu-Sărat.
În încheiere, a fost săvârşită slujba de pomenire a ierarhilor Dunării de Jos, a ctitorilor aşezământului monahal, ctitorilor, monahilor şi monahiilor trecuți la Domnul.
În debutul Sinaxei, Chiriarhul Dunării de Jos a susținut o meditație pe tema ascultării de bunăvoie a monahului, ascultare care se naşte din ascultarea față de Mântuitorul Iisus Hristos şi din conştientizarea vocației şi misiunii pe care monahul o are în mănăstire şi în slujirea semenilor. În partea a doua a Sinaxei au fost dezbătute diferite aspecte teologice şi patristice, liturgice şi duhovniceşti, precum şi canonic-administrative din viața mănăstirii astăzi, şi a fost atent analizată dimensiunea misionar-culturală şi patrimonială a mănăstirii. De asemenea, au fost discutate şi unele elemente ce țin de tradiția monahală a agapelor, păstrarea artei culinare tradiționale şi promovarea alimentației naturale, în duhul vocației ascetice şi social-filantropice a mănăstirilor din eparhie.
În final, stareții şi starețele, împreună cu întreaga delegație eparhială, au vizitat noul corp de chilii şi atelierele de croitorie ale mănăstirii.