Sinaxa preoţilor din Protopopiatul Bacău
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a prezidat marţi, 13 noiembrie, sinaxa preoţilor din Protopopiatul Bacău.
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a prezidat marţi, 13 noiembrie, sinaxa preoţilor din Protopopiatul Bacău. Preasfinţia Sa, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit de dimineaţă Sfânta Liturghie în Biserica „Învierea Domnului“ din cartierul băcăuan Mioriţa. Slujba a fost urmată de conferinţa dedicată Anului omagial al Tainei Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, care a avut loc la demisolul Bisericii „Învierea Domnului“. „Tema întâlnirii a fost prezentată de pr. Eugen-Ciprian Ciuche, consilier la Sectorul social-filantropic şi misionar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Au fost prezentate materiale video în care s-au arătat realizările social-filantropice, ajutoarele care s-au oferit pe parcursul acestui an, dar şi în anii trecuţi persoanelor nevoiaşe. S-a amintit de activitatea centrelor de ocrotire socială de pe cuprinsul Eparhiei Romanului şi Bacăului, dar şi despre programele social-filantropice derulate în casele de prăznuire, care vin în întâmpinarea nevoilor copiilor orfani, a bătrânilor şi a celor săraci. PS Ioachim Băcăuanul a remarcat la final că activitatea filantropică trebuie să fie ca un far călăuzitor pentru propovăduirea credinţei. Trebuie să facem totul cu dragoste, pentru că altfel nu vom reuşi să realizăm ceea ce ne-am propus. Considerăm că această întâlnire a fost o reuşită, mai ales că PS Ioachim Băcăuanul ne-a trasat câteva sarcini pentru viitor. Vom avea în vedere oficierea Tainei Sfântului Maslu pentru bolnavi şi intensificarea activităţii social-filantropice la o scară mai mare“, a relatat pr. Constantin Tomozei, protopop al Protopopiatului Bacău. (C. Ciofu)