Slujbă arhierească, în ajun de hram, la Mănăstirea Golia

Arhiepiscopia Iaşilor

Slujbă arhierească, în ajun de hram, la Mănăstirea Golia

Obștea Mănăstirii Golia din zona ieșeană Târgu Cucu își cinstește în acest an hramul istoric, Înălțarea Domnului Iisus Hristos. Sărbătoarea a început din această seară, cu săvârșirea slujbei Vecerniei unită cu Litia, de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Istoricul locaș de cult al mănăstirii, care datează din secolul al XIV-lea și în care a slujit pentru o perioadă cunoscutul povestitor, diaconul Ion Creangă, a îmbrăcat în această seară haine de sărbătoare, cu prilejul cinstirii slăvitului praznic al Înălțării Domnului Hristos. Din sobor au mai făcut parte părinți din obștea monahală, precum și clerici de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, dar și preoți din zona orașului.

La 40 de zile de la învierea Sa, vedem Înălțarea la Cer. De multe ori, spunea Sfântul Epifanie de Salamina, mulți credincioși nu înțeleg importanța acestui mare praznic pe care îl cinstim în Biserică. De ce această cinstire, de ce a fost acest eveniment? De ce nu s-au încheiat toate odată cu Învierea Domnului? Sunt mai multe înțelesuri pe care această sărbătoare le pune la inima noastră. Pe de o parte, pentru că la Învierea Domnului nu au fost martori nici apostolii, nici femeile, ci acum la Înălțarea Domnului pe Muntele Măslinilor, apostolii s-au încredințat, au înțeles și au văzut lucrarea lui Dumnezeu. Pe de altă parte, pentru că Învierea Domnului în acest răstimp a fost adeverită prin multe arătări ale Domnului Hristos înviat, prin cuvânt, prin întâlnire cu apostolii, iar Înălțarea Domnului pecetluiește și încheie un interval. Înălțarea la Ceruri arată că firea omenească revine acolo unde a fost chemată să fie, cu Dumnezeu în veci. Omul a fost chemat pentru veșnicie să fie unit cu Dumnezeu, a afirmat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.

Mâine dimineață, de Praznicul Înălţării Măntuitorului Iisus Hristos, PS Nichifor Botoșăneanul va sluji la Mănăstirea Galata din Iași.

De asemenea, sute de credincioși sunt așteptați la hramul istoric al Mănăstirii Neamț. Sfânta Liturghie va fi oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan, dimpreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Andreas, Mitropolit de Arkalochori, Kastelli și Viannos și Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor.

Citește despre: