Slujbă arhierească de Bobotează, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava
Respectând tradiţia, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a oficiat şi în acest an Slujba de Bobotează la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. În ciuda vremii nefavorabile cauzată de ninsoarea abundentă, credincioșii au participat în număr mare la slujba Sfintei Liturghii și a Sfințirii celei Mari a Apei, atât în incinta Mănăstirii „Sfântul Ioan”, cât şi în alte locaşuri de cult din municipiu.
La Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava a fost oficiată ieri, 6 ianuarie 2014, Sfânta Liturghie de către IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor. La final, Înaltpreasfinția Sa a săvârşit, potrivit rânduielii, slujba Sfinţirii celei Mari a Apei în incinta aşezământului monahal, în fata paraclisului. Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii, condus de pr. prof. Lucian Tablan-Popescu. Cântarea „Kirie Eleison” a fost intonata de trei ori de toţi credincioşii participanţi la marea sărbătoare.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a vorbit despre importanţa sărbătorii împărăteşti a Botezului Domnului, cât şi despre implicaţiile pe care acest eveniment le are în viaţa noastră de zi cu zi , în drumul spre desăvârşire: „Dumnezeu-Fiul primește botezul de la Ioan; Dumnezeu- Duhul Sfânt se pogoară în chip de porumbel; Dumnezeu-Tatăl glăsuiește «Acesta este Fiul Meu cel iubit întru care bine am voit». Dumnezeu Unul în ființă și întreit în persoane se arată la apele Iordanului când Mântuitorul primește botezul, care nu este botezul din Vechiul Testament, ci unul special. Prin botezul creștin, noi primim harul Sfântului Duh și iertarea păcatelor”.
Ca la fiecare slujbă de Bobotează, troparul praznicului „În Iordan botezându-Te Tu Doamne” a răsunat ieri din curţile tuturor bisericilor din municipiul Suceava, credincioșii luând cu bucurie la casele lor agheazma mare.