Slujbă arhierească la Parohia Podolenii de Sus
Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, s-a aflat sâmbăta trecută, 25 septembrie 2021, în mijlocul credincioșilor de la Parohia „Sfinții Voievozi” Podolenii de Sus, Protopopiatul Iași II, județul Iași. Cu acest prilej, Părintele Episcop a săvârșit Sfânta Liturghie și a binecuvântat noua casă parohială.
Numeroși localnici, precum și credincioși din județul Vaslui, au participat sâmbăta trecută, 25 septembrie a.c., la sfintele slujbe oficiate de PS Nichifor Botoșăneanul. Sfânta Liturghie a fost săvârșită în altarul de vară amplasat în curtea parohiei, iar la sfârșit, clericii au binecuvântat noua casă parohială.
„Prin Taina Liturghiei, prin împărtășirea cu Trupul și Sângele Domnului Hristos, Dumnezeu ne cheamă să înțelegem taina Împărăției Cerurilor, să ne asemănăm Lui. Prin împărtășirea cu Sfintele Taine să trăim precum a trăit însuși Domnul, fără de păcat, fără minciună sau cuvânt deșert, cu dragoste către oameni pe de o parte, cu curaj pe de altă parte, cu smerenie pentru tot omul care, cu credință și pocăință, a venit către El. Liturghia este o slujbă de mulțumire adusă lui Dumnezeu, în mod deosebit atunci când se împlinește o lucrare precum aceasta (sfințirea casei parohiale n.r.)”, a vorbit la final Părintele Episcop.
În continuare, ierarhul l-a felicitat pe părintele paroh Florin Ionuț Braiș pentru osteneala depusă, iar în semn de apreciere pentru întreaga activitate pastorală, a fost hirotesit iconom. De asemenea, cei care au ajutat la ridicarea locuinței au primit din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei distincții de vrednicie.