Slujbă arhierească şi oficializarea proiectului noii Biserici din Viena
Duminică, 23 august, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim s-a aflat la Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Simmeringer Hauptstrassee, Viena.
Duminică, 23 august 2015, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Serafim s-a aflat în mijlocul credincioşilor ortodocşi români din Viena, săvârşind slujba Sfintei Liturghii în Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din Simmeringer Hauptstrassee, alături de Părintele paroh Nicolae Dura, Părintele Emanuel Nuţu şi Diacon Dumitru Dura.
La sfârşitul slujbei a avut loc prezentarea proiectului şi a machetei noii biserici, care va fi construită într-un loc central al Vienei, prezentare primită cu multă bucurie de credincioşi. Înaltpreasfinția Sa a explicat necesitatea acestui proiect, numărul românilor din Viena fiind foarte mare şi în continuă creştere şi a îndemnat pe credincioşi să fie alături şi să susţină această iniţiativă de suflet, care are rolul de a chema spre Hristos pe toţi cei care încă nu L-au găsit şi de a ajuta pe cei care sunt departe de ţară şi de casă, pentru a se simți îngrijiţi duhovniceşte.