Slujbă arhierească pentru doi sfinţi ocrotitori

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Slujbă arhierească pentru doi sfinţi ocrotitori

Pe data de 27 octombrie, de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, IPS Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, s-a aflat în mijlocul credincioşilor din Parohia „Sfântul Dimitrie“ - Fundu Moldovei.

Înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, ierarhul a slujit Sfânta Liturghie în biserica parohială, prăznuind astfel, împreună cu mulţimea de credincioşi, sărbătoarea de hram a sfântului locaş, închinat Sfântului Cuvios Dimitrie şi Sfântului Mucenic Nestor. Strana a dat răspunsurile liturgice printr-un grup de studenţi teologi de la Oradea. La slujba arhierească a fost prezent şi Tudor Zdrob, primarul comunei Fundu Moldovei.

La finalul Sfintei Liturghii s-a slujit, conform tradiţiei locului din ziua de hram, prohodul de obşte pentru preoţii şi creştinii parohiei trecuţi la Domnul. Fiecare familie a venit la biserica aducând un coş cu şase pâini numite „pomeni“, cu fructe şi dulciuri pentru  memoria celor decedaţi. Prinoasele au fost împărţite întâi copiilor, apoi celor nevoiaşi şi închinătorilor veniţi din alte sate. 

„Noi, cei de astăzi, ne îngrozim şi slăbim duhovniceşte când avem câte un necaz, o suferinţă sau o boală. Însă, dacă luăm aminte la suferinţele creştinilor din primele veacuri, vedem că nu există termen de comparaţie şi mai observăm cât de mare a fost puterea şi ajutorul lui Dumnezeu asupra celor care L-au mărturisit pe Hristos prin viaţa lor curată şi prin păstrarea credinţei în duhul adevărului“, a spus IPS Părinte Pimen, în cuvântul de învăţătură. 

Biserica „Sfântul Dimitrie“ din Parohia Fundu Moldovei se află situată în centrul satului. Piatra de temelie a fost aşezată în 1881, iar târnosirea sfântului locaş s-a făcut în 1882. Biserica este pictată în interior. Cei doi mari ocrotitori ai parohiei se prăznuiesc în aceeaşi zi: este vorba de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou şi Sfântul Mucenic Nestor. Situat pe culmea unui deal, sfântul locaş este înconjurat de cimitirul satului, clopotniţă, casă de prăznuire şi o sfânta cruce - monument comemorativ. Paroh la Biserica „Sfântul Dimitrie“ din Fundu Moldovei este părintele David Babici.

Citește despre: