Slujbă de binecuvântare la inaugurarea oficială a Centrului rezidenţial pentru vârstnici „Cuvioasa Nazaria” - Văratec
Vineri, 14 decembrie, a fost inaugurat Căminul pentru persoane vârstice „Cuvioasa Nazaria” de la Văratec. La eveniment au participat reprezentanți ai Centrului Eparhial Iași, precum și oficialități centrale și locale care au contribuit la realizarea acestui așezământ. Slujbă de binecuvântare a căminului a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Vinerea trecută a avut loc inaugurarea oficială a Centrului rezidenţial pentru vârstnici „Cuvioasa Nazaria” - Văratec. La eveniment a fost prezent Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, pr. Narcis Constantin Axinte, consilier în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală „Diaconia” al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. Mihai Eduard Doroşincă, director executiv al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă” al Arhiepiscopiei Iașilor, pr. protopop Nicolae Axentioi, stavrofora Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Văratec, precum și autorități locale și centrale, printre care Marius-Constantin Budăi, Ministrul Muncii și Justiției Sociale.
Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a oficiat o slujbă de binecuvântare în Paraclisul căminului, în cadrul căreia s-au rostit rugăciuni în mod special pentru beneficiarii așezământului, după care a adresat un scurt cuvânt de învățătură celor prezenți: „O țară normală, o societate normală, pot fi definite prin multe lucruri - să ai străzi, să ai școli, să ai biserici, să dai salarii la oameni, să dai pensiile cuvinte, să ai organe de siguranță pentru toate cele care sunt legate de normalitate - dar o societate care nu se îngrijește de copiii ei, de persoanele cu dizabilități, de bolnavii din spitale și de bătrâni nu este o societate normală. De aceea, mă bucur de existența acestui așezământ, că spre această normalitate, pe care o avem dobândită în parte și dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate cele care se întâmplă în această țară bine și frumos, trebuie să tindem. Pentru copii, pentru bătrâni, pentru bolnavii noștri, mai sunt însă multe lucruri de făcut”.
Prezent la evenimentul de la Văratec, Marius-Constantin Budăi, Ministrul Muncii și Justiției Sociale, a apreciat eforturile tuturor ce s-au implicat în realizarea căminului de bătrâni: „Cunosc ce presupune un asemenea efort fiindcă am trecut și eu prin el și cu atât mai mult îi prețuiesc și felicit pe toți cei care au conlucrat împreună, cu ajutorul lui Dumnezeu, la ridicarea acestui așezământ. Beneficiarii acestui cămin ar fi avut o cu totul altă soartă dacă nu ajungeau aici și lucrul acesta este foarte important. Eu, când m-am angajat prima dată în anul 1995, la 25 de ani, m-am angajat la o casă de copii, cum erau denumite atunci, unde erau de la prunci până la copii de 7 ani. M-a durut sufletul să văd copii abandonați, dar sunt niște realități și noi trebuie să ne confruntăm cu ele și trebuie să le facem față”.
La finalul slujbei, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei i-a binecuvântat pe vârstnicii căminului și le-a dăruit cărți de rugăciune.
Execuția clădirii Căminului de Bătrâni de la Văratec a început în anul 1997, din fondurile mănăstirii. Începând cu anul 2000, în urma unui protocol încheiat între Arhiepiscopia Iaşilor, Mănăstirea Văratec și Consiliul Local Agapia, această din urmă instituție devine beneficiarul oficial al obiectivului preluând lucrările existente și ocupându-se în continuare de fondurile necesare.
Căminul are o capacitate de 75 de locuri iar serviciile oferite sunt cele de asigurare a protecției de tip rezidențial pentru vârstnicii aflați în dificultate de a se întreține singuri parțial sau total.