Slujbă de binecuvântare la parohia Băcia, județul Hunedoara

Episcopia Devei şi Hunedoarei

Slujbă de binecuvântare la parohia Băcia, județul Hunedoara

Duminică, 17 ianuarie 2016, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a slujit în biserica parohiei Băcia, Protopopiatul Orăștie, județul Hunedoara.

Biserica parohiei Băcia, Protopopiatul Hunedoara, a primit duminică, 17 ianuarie 2016, vizita arhierească a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei. Ierarhul a slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și „Sfântul Antonie cel Mare” a filiei Petreni, din cadrul parohiei Băcia, înconjurat fiind de un sobor de preoți și diaconi. Înainte de slujba Sfintei Liturghii, urmare unor ample lucrări de restaurare și de înfrumusețare a lăcașului de cult, Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a săvârșit slujba de binecuvântare a lăcașului de cult din localitatea Petreni, aducând bucurie mulțimii de credincioși venite să participe la sărbătoarea comunității lor.

În cuvântul de învățătură rostit cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Gurie le-a vorbit credincioșilor despre importanța prezenței Bisericii în mijlocul comunităților, reamintind de faptul că Biserica a reprezentat dintotdeauna o instituție nucleu a societății, deservind de multe ori ca fondatoare de cultură, de filantropie și de comuniune.

La momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii, drept recunoștință pentru activitatea pastoral-misionară întreprinsă în parohia Băcia, Preasfințitul Părinte Gurie a săvârșit hirotesia întru iconom atât a părintelui David Totu, actualul paroh al comunității din Băcia, cât și a predecesorului său în oficiul parohial, părintele Mihai Bohuș, îndemnându-i să rămână la fel de râvnitori în misiunea lor preoțească.

Sursa: http://episcopiadevei.ro/index.php/2016/01/17/duminica-a-xxix-a-dupa-rusalii-in-episcopia-devei-si-hunedoarei/

Citește despre: