Slujbă de cinstire a eroilor la Biserica „Sf. Nicolae“ din Podu Iloaiei

Arhiepiscopia Iaşilor

Slujbă de cinstire a eroilor la Biserica „Sf. Nicolae“ din Podu Iloaiei

La Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Podu Iloaiei, judeţul Iaşi, această zi reprezintă un moment aparte deoarece se prăznuieşte cel de-al doilea hram al bisericii şi se cinstesc cei 608 eroi ai neamului înmormântaţi în cimitirul bisericii.

Sărbătoarea Înălţării Domnului este un prilej de bucurie duhovnicească, dar şi de comemorare a celor care şi-au dat viaţa pentru ţară. Cultul eroilor reprezintă o datorie naţională ce trebuie cultivată în sufletele copiilor încă de la vârstă fragedă, fiind ajutaţi să înţeleagă că au o ţară frumoasă şi independentă datorită acestor români neînfricaţi.

Acest demers educaţional se realizează în fiecare an la Şcoala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza“ Podu Iloaiei, sub coordonarea prof. Ionela Zmău şi Gabriela Condrea, proiect unde elevii participă trup şi suflet la toate acţiunile prilejuite de această sărbătoare. De la începutul săptămânii ei s-au îngrijit de cimitirul eroilor, împodobind crucile sfintelor morminte cu tricolor, au depus coroane şi flori la monumentul comun, prin toate aceste gesturi ţinând aprinsă flacăra recunoştinţei eterne.

În ziua de hram, credincioşii au participat la Sfânta Liturghie şi la Parastasul eroilor, dragostea şi răbdarea enoriaşilor fiind răsplătită printr-un pachet cu alimente, pregătindu-se astfel 400 de pachete.

Manifestările au continuat în parcul oraşului, în cântec de fanfară, unde s-a desfăşurat o ceremonie religioasă la troiţa eroilor neamului, iar elevii şcolii din localitate, îndrumaţi de cadrele didactice, au susţinut un moment artistic dedicat eroilor români în Anul Centenar. Tot în cadrul evenimentului, echipa de fotbal a Parohiei „Sfântul Nicolae“, echipă care a obţinut locul I la competiţia „Cupa primăverii“, organizată de Protopopiatul 3 Iaşi, a fost premiată. (Prof. de religie Tudoriţa Drăgoi)

Citește despre: