Slujbă de pomenire pentru Regele Ferdinand în Catedrala ce l-a avut rugător de sute de ori

Arhiepiscopia Bucureştilor

Slujbă de pomenire pentru Regele Ferdinand în Catedrala ce l-a avut rugător de sute de ori

Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul s-a rugat în Catedrala Patriarhală pentru sufletul lui Ferdinand I Întregitorul, Regele tuturor românilor, cu prilejul împlinirii a optzeci ani de la moartea sa.

Slujba de pomenire din 15 iulie 2017 a fost oficiată imediat după terminarea Sfintei Liturghii, cu prilejul comemorării fostului rege al României care a trecut la cele veșnice în data de 20 iulie 1927. Din soborul slujitor a făcut parte Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale. La eveniment au participat membri ai Mișcării pentru Regat și Coroană și câteva zeci de credincioși bucureșteni.

În cuvântul rostit, ierarhul a subliniat loialitatea regelui Ferdinand, atât față de țară cât și față de Biserica Ortodoxă Română. Regele Ferdinand a intrat în război de partea Antantei, luptând împotriva țării sale natale, Germania. La scurtă vreme, împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei l-a exclus din Casa Regală de Hohenzollern, iar regele Ferdinand i-a replicat tăios că dinastia sa este o dinastie română, și nu una străină, germană, a explicat PS Varlaam.

Preasfinția Sa a amintit și de faptul că regele comemorat și-a botezat toți cei șase copii în religia ortodoxă, intrând în conflict și fiind excomunicat de Biserica Catolică de care aparținea. În continuare, PS Varlaam Ploieșteanul a punctat principalele aspecte ale domniei regelui Ferdinand, și a evidențiat faptul că pe cât a fost de scurtă domnia lui, pe atât de plină de realizări. Preasfinția Sa a precizat că una dintre năzuințele regelui a fost ridicarea unei Catedrale Naționale. În 10 mai 1920 regele Ferdinand a scris un hrisov domnesc pe care l-a adresat Sfântului Sinod al Bisericii noastre prin care aducea vestea că Statul dorește construirea unei Catedrale a Mântuirii Neamului în memoria eroilor care s-au jertfit în marile bătălii ale celui dintâi război mondial. Era ideea unchiului său Carol I, care a dorit ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului în memoria eroilor de la Plevna și a tuturor eroilor din Războiul de Independență din 1877.

Ferdinand era iubitor de locașuri de cult și de slujbele religioase ortodoxe. Catedrala patriarhală l-a avut rugător de sute de ori, a menționat PS Varlaam. Biserica noastră îi datorează multe pentru sprijinul, dragostea și atașamentul arătat. Ne rugăm Bunului Dumnezeu să răsplătească robului său Ferdinand I Întregitorul, Regele tuturor românilor multul bine pe care l-a făcut poporului nostru. Ne rugăm în această zi ca vremurile de glorie cunoscute în timpul domniei regelui Ferdinand I să se reîntrupeze în istoria noastră actuală și viitoare, a concluzionat Episcopul vicar patriarhal.

La final, a luat cuvântul istoricul Marius Oprea, vicepreședintele Mișcării pentru regat și Coroană, care a mulțumit ierarhului pentru rugăciunile înălțate și a evocat momentul înmormântării regelui Ferdinand, slujbă oficiată de Patriarhul Miron Cristea în iulie 1927.

Sursă: basilica.ro

Citește despre: