Slujbă de priveghere la Mănăstirea Hodoș-Bodrog

Arhiepiscopia Aradului

Slujbă de priveghere la Mănăstirea Hodoș-Bodrog

În ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, mii de credincioşi din tot cuprinsul Banatului şi a Câmpiei arădene şi-au îndreptat paşii spre Mănăstirea Hodoş-Bodrog pentru a se ruga la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul și pentru a participa la slujbele ce se săvârșesc în această lavră monahală milenară.

Obștea monahală și pelerinii au avut bucuria de a-l avea în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. Ierarhul a fost întâmpinat de obştea monahală la paraclisul de vară, unde a oficiat slujba de Priveghere, alături de un sobor de preoți slujitori.

Din sobor au făcut parte Protos. Dr. Iustin Popovici, consilier cultural, Protos. Lect. Dr. Nicolae Tang și Pr. Prof. Dr. Ioan Tulcan, cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Ilarion V. Felea” din Arad, Arhid. Gheorghe Lehaci, consilier economic şi alţi părinți de la parohiile din vecinătate.

Cuvântul de învăţătură a fost rostit de către Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul care a făcut o exegeză scripturistică a textelor paremiilor ce se citesc la slujba Vecerniei. Scara din visul Patriarhului Iacov este tocmai Sfânta Fecioară Maria deoarece pe această scară s-a coborât Mântuitorul Iisus Hristos și S-a întrupat din pântecele său. Maica Domnului este Casa lui Dumnezeu și Poarta Cerului, așa cum ne învață Părinții Bisericii. De asemenea, ierarhul a arătat că trebuie să ne închinăm cu credință, dragoste și nădejde la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Hristos Care este așezat pe brațul ei stâng, iar cu brațul drept îl arată lumii, a subliniat Preasfinția Sa.

Procesiunea ,,Drumul Crucii”

După aceasta, miile de credincioşi au pornit la Procesiunea ,,Drumul Crucii’ care se face de aproape un secol, din evlavia credincioşilor care veneau la Sfânta Mănăstire în aceste zile de hram şi care doreau să-şi intensifice osteneala şi jertfa lor închinată Maicii Domnului, an de an. În încheiere, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul a încununat această procesiune cu un părintesc cuvânt de binecuvântare pentru toți pelerinii care participă în aceste zile la hramul de vară al mănăstirii.

Slujbele s-au desfăşurat pe tot parcursul nopţii, săvârşindu-se Taina Sfântului Maslu, slujba Prohodului Maicii Domnului, Sfânta Liturghie, acatiste şi alte rugăciuni închinate Maicii Domnului.

Sursa: Arhiepiscopia Aradului

Citește despre: