slujbă

Sărutarea păcii și imnul iubirii

Această rânduială a sărutării este străveche, având temei scripturistic bine definit, fiind introdusă în Biserică prin urmarea îndemnului divin al Mântuitorului, care spune: „De aduci darul tău la altar, și acolo îți vei aduce aminte că fratele tău are ceva asupra ta, lasă darul tău înaintea altarului și mergi de te împacă mai întâi cu fratele tău și atunci venind, adu darul tău” (Matei 5, 23-24).

Viața liturgică anticipează unirea credincioșilor cu Dumnezeu și cu sfinții în Împărăția Cerurilor

La biserică, credincioșii nu se uită niciodată la ceas, deoarece atunci când își dăruiesc timpul lui Dumnezeu, au la dispoziție „tot timpul din lume” și, după cum spune un proverb francez, „nu ții socoteală de cât cheltuiești pentru cel pe care-l iubești” («quand on aime, on ne compte pas»). Participând mai des și mai mult la viața liturgică, credincioșii trăiesc mai mult și mai des împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului și cu toți sfinții, sunt pătrunși mai mult de modul lor de viață și de virtuțile lor, se aseamănă din ce în ce mai mult cu ei și se unesc cu ei tot mai mult, anticipând astfel viețuirea comună din Împărăția Cerurilor, unde unirea credincioșilor cu Dumnezeu și cu sfinții va fi desăvârșită.

Împărțirea ierurgiilor după scopul lor

Sfinţirile sau consacrările sunt ierurgiile prin excelenţă, adică cele care, prin efectele şi importanţa lor, se apropie cel mai mult de Sfintele Taine. Prin ele, anumite persoane sau lucruri nu numai că sunt binecuvântate, ci sunt consacrate sau închinate unor scopuri sau întrebuinţări sfinte, fiind scoase cu totul din întrebuinţarea profană zilnică sau obişnuită.

Sfântul Foca, prezent la slujba Părintelui Nicolae

„Ssst! Este Sfințitul Mucenic Foca”. Și apoi tăcu, pentru ca să nu audă și celelalte. Pe cât putea, unele ca acestea le ascundea. Avea o mare comuniune cu Sfinții și credea că este un lucru firesc faptul de a-i vedea.

Binecuvântările care se rostesc la înmormântare – ce înseamnă și care e rolul lor?

Din textul „Binecuvântărilor morților” se poate desprinde învățătura prin care se descoperă celor prezenți calea care duce la bucuria veșnică, adică la mântuire, prin îndeplinirea poruncilor lui Dumnezeu semnalate în textul acestor cântări.

„Canonul psalmodiei” sau ritul monastic al vecerniei

Monahii au inițiat acest tip de ceremonie, întrucât, trăind izolat în chilii, neavând unele elemente necesare înfăptuirii vecerniei și nefiind hirotoniți ca preoți, nu își puteau asuma funcțiile liturgice aparțind unui cleric hirotonit și nu puteau îndeplini fastul și rânduiala unei slujbe de seară, așa cum era aceasta săvârșită într-o biserică sau catedrală.

Pâinile de la Litie – cele cinci pâini din pustiu

Preotul care binecuvântează pâinile la slujba Litiei îl întruchipează pe Mântuitorul Iisus Hristos, care a săvârşit minunea înmulţirii pâinilor.

Protosinghelul Vichentie Mălău nu judeca pe nimeni, ci se ruga şi plângea

Odată, a venit la el un călugăr şi i-a zis:  – Părinte stareţ, am văzut pe cineva mâncând de dulce în zi de post.  – Nu judeca! Nu judeca, frate!, i-a răspuns bătrânul. Poate i-a luat Dumnezeu mintea, de aceea a mâncat!

Sfântul Nectarie a slujit Sfânta Liturghie în locul preotului bolnav

O altă minune cutremurătoare ne face să fim uimiți de purtarea de grijă și de dragostea Sfântului Nectarie față de toți cei care îi cer ajutorul în rugăciune.

Ceasurile liturgice – locul și timpul săvârşirii lor

De regulă, Ceasurile se citesc în tinda (pronaosul) bisericii, ca şi Pavecerniţa şi Miezonoptica. Cât priveşte momentul din zi în care se oficiază, odinioară ele se citeau aproximativ în momentele din cursul zilei indicate de însăşi denumirea lor: Ceasul I, la începutul primului sfert din zi (aproximativ ora 6 dimineaţa); Ceasul III, la începutul sfertului al doilea din zi (aproximativ ora 9 dimineaţa); Ceasul VI, la miezul zilei (aproximativ ora 12), iar Ceasul IX, la începutul ultimului sfert al zilei (aproximativ ora 15.00).

Pagini