Slujba înmormântării pentru două persoane aduse de la IML, în Parohia Slobozia
În urma protocolului încheiat între Protopopiatul Iaşi 3 şi Institutul de Medicină Legală (IML) - Iaşi, prin intermediul Centrului eparhial Iaşi, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, a avut loc marţi, 18 noiembrie 2014, în cimitirul Parohiei Slobozia, comuna Schitu-Duca, judeţul Iaşi, slujba de înmormântare pentru două persoane aduse de la IML, care decedaseră în lunile ianuarie, respectiv august 2014.
Părintele paroh Burghelea Marius, împreună cu enoriaşii parohiei ieşene, urmând îndemnului Mântuitorului Hristos de a fi milostivi, a înmormântat creştineşte cele două persoane.
Menţionăm că Protopopiatul Iaşi 3 a răspuns pozitiv la astfel de activităţi şi prin intermediul parohiilor Valea Ursului, Miroslava I, Dumitreştii-Gălăţii, Suhuleţ şi Glodenii Gândului.