Slujbă misionară în Parohia Cheleș – Sulița, Protopopiatul Botoșani
În Biserica „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Cheleș, comuna Sulița, Protopopiatul Botoșani, judeţul Botoşani, s-a oficiat duminică, 17 ianuarie 2021, Paraclisul Maicii Domnului.
Slujba a fost săvârşită de către părintele Petru Fercal, protopop de Botoşani, alături de părintele paroh Ovidiu Apătăchioaie. Au participat enoriaşii parohiei gazdă şi un grup de 75 de persoane de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” Botoșani, la slujbă asistând şi autorităţile locale. Părintele protopop Petru Fercal a ținut un cuvânt de învățătură, în care a scos în evidență faptul „că omul trebuie să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru toate”. „Biserica și statul trebuie să fie într-o comuniune, într-o unitate, pe de o parte să arătăm că suntem ai lui Dumnezeu, pe de altă parte să putem oferi și copiilor noștri o viață frumoasă, un model de trăire, de respect reciproc, de comuniune între oameni, ca într-adevăr neamul nostru să continue. Și ne bazăm pe ceea ce au făcut înaintașii noștri cu jertfă, cu iubire, cu comuniune, cu multă dăruire, încât țara noastră este presărată de obiective istorice, religioase, de locuri minunate, încât parcă ești în rai. Cu adevărat Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un loc minunat. Vorbind despre prezența oamenilor la slujbă, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea slujirii ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a explicat jertfa pe care oamenii o depun în biserică stând câteva ore în picioare astfel: «...înseamnă că se jertfesc ca o lumânare. Ofițerul stă umăr la umăr cu soldatul, profesorul umăr la umăr cu elevul și atunci se leagă foarte frumos o comuniune și într-adevăr se simte că se împlinește ceea ce spune Domnul ca toți să fie una». Dacă vom fi uniți, dacă ne vom ajuta între noi, ne vom respecta și vom purta sarcinile unii altora, cum zice Apostolul Pavel: «Voi cei tari purtați sarcinile celor slabi», adică să ne ajutăm reciproc, vom realiza în societate un echilibru. Și dacă vom merge pe acest principiu al dragostei, al frățietății, cu adevărat vom rămâne un neam statorinic, vrednic de înaintașii noștri, dar și capabil să ofere urmașilor noștri același mod de viață, de existență, de trăire”. Părintele paroh Ovidiu Apătăchioaoie a mulțumit părintelui protopop, corului și oficialităților pentru prezenţa la această frumoasă slujbă. Toți cei prezenți la slujbă au fost invitați în așezământul social din curtea bisericii (care se află în construcție) la o agapă creștină, pregătită de enoriașii celor două parohii. Corul misionar „Sfântul Ioan Botezătorul” a prezentat un buchet de cântări patriotice.