Slujbele vor fi oficiate în aer liber - Recomandările INSP după încetarea stării de urgenţă

Biserica Ortodoxă Română

Slujbele vor fi oficiate în aer liber - Recomandările INSP după încetarea stării de urgenţă

Institutul Naţional de Sănătate Publică a prezentat sâmbătă propunerile privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă. Documentul are 13 pagini, iar capitolul cinci prezintă recomandările privind activitatea în lăcaşurile de cult.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a prezentat sâmbătă propunerile privind setul de măsuri de relaxare care vor fi aplicate după ridicarea stării de urgenţă. Documentul are 13 pagini, iar capitolul cinci prezintă recomandările privind activitatea în lăcaşurile de cult.

Conform documentului, slujbele urmează să fie oficiatenumai în aer liber cu menţinerea distanţei între persoane”, iar „accesul persoanelor în lăcașul de cult se va face limitat, cu respectarea unei suprafeţe de 8 mp per persoană”.

„Redeschiderea lăcașelor de cult ține de firescul revenirii la necesarele ritmuri ale socialului profund, dimensiunea religioasă a vieții fiind esențială”, a declarat Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, care a precizat că „recomandările legate de necesara protejare dictată de grija față de noi înșine și de ceilalți vor fi respectate riguros de toți oamenii cu bună-cuviință”.

Vasile Bănescu a reiterat că „Biserica Ortodoxă Română și toate celelalte culte religioase au dovedit în mod exemplar înțelegerea situației create de epidemie și, în cazul Patriarhiei Române, o implicare caritabilă fără termen de comparație”.

Recomandările Institutului Naţional de Sănătate Publică fac referire şi la primirea Euharistiei. În acest sens, Vasile Bănescu a explicat că „problema Sfintei Împărtășanii și a împărtășirii credincioșilor este una care aparține însă exclusiv Bisericii. Biserica Ortodoxă Română se va consulta cu celelalte Bisericii Ortodoxe surori pentru a găsi împreună, în comuniune și în spiritul fidelității față de tradiția liturgică, cea mai bună cale referitoare la accesul credincioșilor, în contextul pandemiei, la miezul vieții creștine: Sfânta Împărtășanie.”

România trece din 15 mai de la starea de urgență la starea de alertă. Ţara noastră se află în stare de urgență din 16 martie, când Președintele Klaus Iohannis a semnat primul dintre cele două decrete privind instaurarea acestui regim special.

Sursa: Basilica.ro

Citește despre: