Ierarhul a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat, în incinta așezământului monahal, împreună cu un numeros sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte și părintele Justinian Cârstoiu, profesor doctor în cadrul Departamentului de Teologie istorică, biblică și filologie al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

S-au alăturat în rugăciune ierarhului și preoților slujitori credincioși, precum și stareți și starețe de la mănăstirile din Bucovina. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul Psaltic „Sfântul Inochentie de la Probota”, condus de părintele Constantin Dan Magdalena.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a rostit un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a explicat înțelesul duhovnicesc al Praznicului Schimbării la Faţă a Mântuitorului. Înaltpreasfinția Sa a făcut comparații între relatările despre acest eveniment ale celor patru evangheliști și a amintit câteva dintre tâlcuirile sfinților părinți, remarcând detaliile care întregesc privirea de ansamblu asupra acestui fapt revelator al slavei dumnezeieşti. „Noutatea teofaniei taborice o constituie norul luminos, a cărui lumină, dumnezeiască şi pururea fiitoare, izvora din trupul transfigurat al lui Hristos, tâlcuieşte Sfântul Grigorie Palama. Spre deosebire de Iordan, unde S-a revelat Sfânta Treime, cu Duhul Sfânt metamorfozat în chip de porumbel, pe Tabor, Sfinţii Apostoli au asistat la o manifestare vizibilă a slavei dumnezeieşti, proprie celor trei Persoane. Prezenţa lui Moise şi Ilie nu este altceva decât o împlinire a dorinţei lor de a-L vedea pe Dumnezeu; de a-L vedea pe Cel pe care L-au privit şi vestit cu veacuri înainte.”

Despre momentul desăvârșirii strălucirii dumnezeiești pe Pământ, ierarhul a subliniat  faptul că și hainele Mântuitorului erau dătătoare de lumină. „Ruga Sa nu a fost trecută cu vederea de către Tatăl; pe când încă Se ruga (Luca 9, 29), «a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina» (Matei 17, 2), cum «nu poate înălbi aşa pe pământ înălbitorul», a adăugat Sfântul Evanghelist Marcu (9, 3). Astfel, slava Sa divină s-a exteriorizat prin materia trupului Său omenesc şi prin hainele Sale, anticipând transfigurarea trupului Său după Învierea din morţi. Şi pe când faţa şi hainele Domnului străluceau ca soarele, apostolii s-au trezit din somnul necunoştinţei, pregustând din slava revelată. În această strălucire dumnezeiască, ei văd – alături de Iisus – pe Moise şi Ilie (Matei 17, 3; Luca 9, 31), sau pe Ilie împreună cu Moise, cum notează Sfântul Evanghelist Marcu (9, 4). Sunt martorii aceleiaşi lumini de la Sinai şi Carmel. Inversiunea aceasta, la Sfântul Evanghelist Marcu, prin care Ilie este amintit înaintea lui Moise, confirmă plinirea vremii şi începutul erei creştine a cărei începătură o face Mântuitorul Iisus Hristos.”

În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic i-a îndemnat pe credincioși să caute drumul către îndumnezeire în Sfânta Biserică, amintind totodată că momentul prăznuit astăzi reprezintă încă o dovadă a dragostei Tatălui pentru Fiul Său. „Trebuie să subliniem că detaliul principal îl constituie schimbarea înfăţişării lui Hristos pe Tabor, în sensul de revelare a firii Sale dumnezeieşti. El nu a devenit în acel moment Fiul lui Dumnezeu, ci S-a arătat pe Sine că El este Fiul lui Dumnezeu; şi aceasta pentru a spulbera îndoiala din sufletele apostolilor Săi. Lumina în care apare, faţa strălucind ca soarele, veşmintele luminoase, precum şi glasul din cer mărturisesc că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, «Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat», cum rostim în mărturisirea de credinţă. De aceea, Dumnezeu Tatăl cere tuturor să credem că Hristos este Fiul Său cel iubit. Fără o atare credinţă, nu ne vom putea bucura de Împărăţia lui Dumnezeu. Înţelesul duhovnicesc al Schimbării la Faţă este descifrat şi de Sfântul Maxim Mărturisitorul în lucrarea numită Ambigua. În concluzie, Schimbarea la Faţă a Domnului ne descoperă puterea de transfigurare şi de îndumnezeire prin Sfânta Liturghie, rugăciune, meditaţie şi contemplaţie. Căutaţi-le, nu pe Tabor, ci în Biserică. Sigur le veţi găsi!”

Cea dintâi ctitorie a voievodului Alexandru Lăpușneanu, Mănăstirea Slatina a fost construită în perioada 1552-1564 și sfințită la 14 octombrie 1558. Domnul Moldovei a dăruit locașului de cult capul Sfântului Grigorie Teologul, odor așezat și astăzi în biserica mănăstirii.