Slujire arhierească la Parohia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” din Giurgiu
Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a oficiat duminică 28 februarie 2016, Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Sfinţii Martiri Brâncoveni din municipiul Giurgiu.
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Preasfinţia Sa a explicat învăţăturile desprinse din pericopa evanghelică în care a fost prezentată Pilda Fiului Risipitor, subliniind că orice întoarcere de pe drumul păcatului este posibilă şi că orice întoarcere însoţită de căinţă este primită de Dumnezeu şi e binecuvântată cu iertarea tuturor greşelilor. Totodată, Chiriarhul i-a îndemnat pe cei prezenţi să-şi mărturisească păcatele prin Taina Spovedaniei, urmând exemplul fiului risipitor care, prin «venirea în sine», prin căinţă şi nădejde, a dobândit iertarea părintelui său şi calitatea de fiu.
La final, ierarhul a oferit părintelui paroh Ştefan Lucian Ionuţ și părintelui Gheorghe Ion câte o icoană, Medalia omagială Sfinții Martiri Brâncoveni și revista Convorbiri Literare, iar părintelui Mihăescu Bogdan, de la aceeași parohie, Medalia Omagială Prodromița. De asemenea, părintelui Cristea Daniel de la Parohia Clejani, Protopopiatul Mihăilești, Preasfinţia Sa i-a oferit revista Convorbiri Literare și mai multe publicații apărute la Editura Episcopiei Giurgiului.
Totodată, Chiriarhul a adresat credincioşilor prezenţi urări de sănătate, pace şi fericire, oferindu-le tuturor iconiţe, ultimul număr al revistei Familia Ortodoxă și cărți cu rânduiala Sfintei Împărtășanii.
Sursa: http://basilica.ro/slujire-arhiereasca-la-parohia-sfintii-martiri-branc…