Slujire arhierească la Schitul din Păltiniș
Schitul din staţiunea turistică Păltiniş, judeţul Sibiu, şi-a sărbătorit hramul la praznicul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos.
Sfânta Liturghie de la hram a fost oficiată în aer liber, într-un loc amenajat lângă bisericuţa schitului din stațiunea turistică Păltiniș. Ca de fiecare dată, grupuri de pelerini din împrejurimi şi de mai departe au participat la Sfânta Liturghie oficiată în acest an de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Sărbătoarea hramului a marcat şi împlinirea a 90 de ani de la înfiinţarea schitului, prin ctitoria Mitropolitului Nicolae Bălan. Aşezământul monahal este cunoscut în toată ţara şi chiar peste hotare ca un loc spiritual special, aici odihnind pe vecie filosoful Constantin Noica.