Slujire arhierească în Parohia misionară ucraineană „Sfinții Apostoli”

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Slujire arhierească în Parohia misionară ucraineană „Sfinții Apostoli”

În Duminica Sfântului Ioan Scărarul, Înaltpreasfințitul Părinte  Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia misionară ucrainenă „Sfinții Apostoli” din cartierul sucevean Zamca.

Ierarhul a  fost întâmpinat,  după datina din Bucovina, cu flori, pâine şi sare, atât de enoriași și de pr. paroh Mihai Maghiar, cât și de credincioşi veniţi şi din alte parohii ale oraşului. La slujba arheirească a fost prezent și primarul Municipiului Suceava.

Sfânta Liturghie a fost oficiată în interiorul bisericii, iar răspunsurile la strană au fost date în română şi ucraineană de către corul parohiei.

În cuvântul de învățătură, IPS Părinte Pimen i-a îndemnat pe credincioși să rămână active în societate și să se roage permanent: „Munca cu mintea și cu brațele, însoțită de rugăciune, este sfântă. Dacă munca este făcută cu pricepere și cu credință și dacă din roadele ei dăm și celor în nevoie și Bisericii, ea devine timp de rugăciune. Bineînțeles, nu trebuie să neglijăm orele de odihnă, însă să nu încetăm niciodată munca”.

Biserica „Sfinții Apostoli” din cartierul sucevean Zamca este locaș de cult misionar misionară şi aparţine de comunitatea ucraineană. În această zonă a oraşului se mai găsesc încă două sfinte locaşuri ortodoxe. În 2005 s-a pus piatra de temelie pentru viitoarea biserică misionară,  iar  lucrările de construcţie s-au desfăşurat între anii 2007 – 2016. Corpul bisericii este realizat pe structură de lemn, lambrisată în interior şi izolată termic la exterior. Singurul hram al sfântului locaş este sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru şi Pave. Printre odoarele de mare preț ale bisericii se numără și Icoana Sfântului Iov de la Poceaev, precum şi o răcliţă cu sfinte moaşte provenite din Lavra Pecerska. În amintirea eroilor căzuţi în cele două războaie mondiale precum şi în memoria jertfelor umane din foametea perioadei 1932-1933 din Ucraina, Parohia Sfinții Apostoli a ridicat o cruce de marmură. Lumânărarul şi clopotniţa provizorie completează anexele bisericii.  

Citește despre: