Slujire la Catedrala Arhiepiscopală în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor

Slujire la Catedrala Arhiepiscopală în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci

Mulțime de credincioși a participat astăzi, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, la Sfânta Liturghie din Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci.

Cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Sucevei, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul au slujit în Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci la Catedrală, în Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou. Aceștia au săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi din care au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, și slujitori ai Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, în frunte cu starețul acesteia, arhim. Serafim Grigoraș. Răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă „Sfântul Ioan cel Nou” a Catedralei Arhiepiscopale, dirijată de părintele Ionuț Lucian Tablan Popescu. 

Cuvântul de învățătură a fost rostit de către părintele Dragoș Secară de la Parohia „Sfânta Parascheva” Antoceni, Protopopiatul Fălticeni. Acesta a subliniat că, prin Jertfa Sa pe Golgota, Mântuitorul a schimbat sensul Crucii din element de tortură, de ocară și de blestem, în simbol al iubirii de viață dătătoare și de binecuvântare, arătând că este singura cale prin care omul căzut în păcat și în moarte se poate întoarce la Dumnezeu, în Cerul duhovnicesc în care sălășluiesc Preasfânta Treime împreună cu Maica Domnului și cu toți sfinții.

La finalul Sfintei Liturghii, IPS Calinic a citit rugăciunea special alcătuită pentru binecuvântarea elevilor, studenților, dascălilor și părinților – pentru un bun început de an școlar. Pentru ca talanții învățăturii să fie înmulțiți cu dragoste, bună chivernisire, dăruire, demnitate și dreaptă socoteală și astfel să aducă însutită rodire în lucrarea lor, spre folosul familiei și al comunității din care fac parte, dar și țării și al Sfintei noastre Biserici. „Să fiți sănătoși! Dumnezeu să vă ajute! Mult succes, copii, la școală! Și să știți că vă am în stihirile de la Sfintele Daruri pe toți copiii, elevii, studenții și profesorii – întotdeauna de când am fost hirotonit arhiereu. Vă îmbrățișez și bucurii sfinte!”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.

Citește despre: