Slujiri arhierești în Mitropolia Moldovei și Bucovinei
În Duminica a XXVII-a după Rusalii, Înalt Preasfințitul Teofan va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea “Sfinții Trei Ierarhi“ din Iași, iar de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae va sluji la Mănăstirea Coșula din județul Botoșani. IPS Pimen va săvârși mâine Sfânta Liturghie în...
În Duminica a XXVII-a după Rusalii, Înalt Preasfințitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea “Sfinții Trei Ierarhi“ din Iași, iar de sărbătoarea Sfântului Ierarh Nicolae va sluji la Mănăstirea Coșula din județul Botoșani. IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, va săvârși mâine Sfânta Liturghie în biserica parohiei Dornești, Protopopiatul Rădăuți, iar luni va sluji la Mănăstirea Probota din județul Suceava. PS Corneliu, Episcopul Hușilor, va oficia mâine Sfânta Liturghie la Catedrala episcopală din Huși, iar luni va sfinți biserica parohiei Gușiței, Protopopiatul Huși. PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va săvârși mâine Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală din Roman, iar luni va sluji în Biserica “Sfântul Ierarh Nicolae“ din Bacău. (C. Ciofu)