Slujiri arhierești în Regatele Danemarcei și Suediei
Începând cu Duminica Floriilor, pe toată durata Săptămânii Sfintelor Pătimiri, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie al Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord s-a aflat în mijlocul păstoriților săi din Regatul Danemarcei.
Ierarhul a săvârșit în fiecare zi slujbele rânduite, în mănăstirile din Peninsula Iutlanda (foto aici), dar și în bisericile parohiale din orașele daneze (foto aici) iar în Joia Mare, Vinerea Mare, Sâmbăta Mare și în noaptea Învierii a slujit în Biserica românească Paraclis Episcopal din Copenhaga.
Peste 1500 de credincioși au primit Sfânta Lumină în noaptea Paștilor la slujba Învierii Domnului, săvârșită de către Preasfințitul Macarie în Biserica românească Paraclis Episcopal din Copenhaga. Ierarhul a citit cu acest prilej scrisoarea pastorală, vorbindu-le credincioșilor despre cum putem birui greutățile vieții:
„Noi trebuie să știm că atunci când durerea ne străpunge inima, indiferent dacă provine dintr-o boală sau dintr-un necaz în familie, sau dintr-o altă strâmtorare sufletească ori trupească, ei bine, atunci lângă noi pe crucea durerii se află Însuși Hristos Cel răstignit. El nu a părăsit niciodată crucea din inima fiecăruia dintre noi, doar noi am uitat și ne-am iluzionat că se poate trăi și fără astfel de încercări. El este mereu acolo și ne privește cu dragoste. În fața durerii oare cum vom răspunde oare cum vom reacționa? Îl vom lua în râs și Îl vom alunga precum tâlharul răstignit de-a stânga sa, sau ne vom lăsa cuprinși de iubirea Sa nemărginită și vom striga cu suspine asemenea tâlharului pocăit răstignit de-a dreapta Sa: Pomenește-mă Doamne când Vei veni întru împărăția ta. Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând, așa cântăm acum plini de bucuria Învierii.”
Ierarhul a săvârșit și Taina Botezului pentru două tinere daneze, un tânăr bosniac și un adolescent care provine dintr-o familie italiană-română. „Sunt recunoscătoare și bucuroasă, simt că Mântuitorul m-a primit cu multă dragoste. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot”, a mărturisit Maria, iar Andrei și Kevin-Mihail și-au exprimat, la rândul lor, bucuria pentru acest moment binecuvântat.
În după-amiaza zilei de duminică, Preasfințitul Părinte Macarie a vizitat comunitatea românească din orașul suedez Lund și a săvârșit Vecernia Paștilor (A doua Înviere) citind, împreună cu soborul de preoți și diaconi, Evanghelia în mai multe limbi. Tot aici, ierarhul l-a botezat pe cel de-al patrulea copil din familia părintelui paroh Iustin-Constantin Gherasim. (foto, aici)
Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou a fost cinstit în mod deosebit de românii ortodocși din orașul danez Esbjerg în Lunea Luminată, 6 mai 2024. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Biserica de aici o are ca ocrotitoare pe Sfânta Mare Muceniță Irina din Persia. Tot aici se păstrează și Icoana Maicii Domnului „Vindecătoarea”. Copiii și credincioșii au primit din partea ierarhului daruri (foto, aici). „Nu vom putea purta cununa cea neveștejită a slavei dacă nu purtăm crucea suferinței”, a spus Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură:
„Golgota nu este simbolică, nu este o celebrare, ci este o realitate și am spus zilele trecute și spun neîncetat că purtăm cununa biruinței, cununa neveștejită a slavei în cer, doar dacă purtăm și aici pe umeri crucea suferinței și pe creștetul nostru coroana de spini, dacă nu purtăm mai întâi coroana de spini pe creștetul nostru, nu vom putea purta în veșnicie pe creștet cununa cea neveștejită a slavei. Aceasta se pune pe creștet doar dacă trecem prin suferință pe Golgota, purtându-ne cu răbdare și resemnare crucea. Și am purtat și noi crucea, urcând Golgota, ne-am răstignit împreună cu Hristos, ne-am îngropat împreună cu el și acum am înviat împreună cu El. Așa cântăm în Canonul învierii: Ieri m-am răstignit împreună cu Tine Doamne și m-am îngropat împreună cu Tine și acum am înviat, Înviind Tu! Nu suntem buni de Înviere scump frate și scumpă soră, dacă nu suntem buni, mai întâi de Golgota suferinței, în măsura în care suntem buni de Golgota, suntem buni și de Înviere.”
Călăuziți de Lumina Învierii lui Hristos, credincioșii din partea centrală a Peninsulei Iutlanda din Danemarca au participat în Marțea Luminată, 7 mai 2024, la Sfânta Liturghie Arhierească oficiată de Preasfințitul Părinte Macarie în parohia românească din Ringkøbing-Skjern (foto, aici). Ierarhul a vorbit în cuvântul de învățătură despre cei doi ocrotitori ai parohiei, pomeniți în data de 3 mai:
„Simțim ajutorul cuvioșilor părinților noștri, ocrotitori ai acestei biserici, pe de o parte ocrotirea Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, cel care a odrăslit din neamul nostru, iar pe de alta ocrotirea Sfântului Cuvios Teodgar de la Vestervig, duhovnicul Sfântului Rege Martir, Luminătorul Norvegiei, cel care a coborât din Norvegia după ce ucenicul său a fost martirizat și s-a așezat aici, în apropiere, la Vestervig, mărturisind dreapta credință și aducându-i la lumina cunoștinței adevărului pe vikingii de odinioara. Iată, acești doi Sfinți Cuvioși luminători ne ajută și pe noi dreptmăritorii creștini, români, dar și de alte naționalități și mai cu seamă danezi convertiți la dreapta credință, fiindcă și acum de Paști am botezat două daneze, dar și alți doi tineri și urmează să mai botez și în Regatul Danemarcei și în Regatul Norvegiei și în Regatul Suediei alți adulți care nu au fost botezați în funcție, deoarece părinții lor nu au avut nici un crez și au crescut așa împovărați în întuneric, orbiți sufletește și prin noi, iată, Dumnezeu a lucrat în rugăciunea stăruitoare a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și a tuturor sfinților și cu octotirea puterilor îngerești ca să îi aducem împreună pe acești urmași ai vikingilor la lumina cunoștinței adevărul.”
La final, copiii de la Școala parohială și credincioșii au primit daruri din partea ierarhului.