Dacă iară şi iară al ritualităţii şi scriiturii bizantine nu trebuie văzut ca o stereotipă repetiţie, la fel de mult e nevoie să se evite înţelegerea sa în registrul magic-incantatoriu. Atunci unde ar trebui să căutăm rosturile re-luării? Într-un mod mai radical putem chiar întreba dacă iară şi iară are în vreun fel de-a face cu repetiţia. Nu a existat, la autorii Tradiției Răsăritului creștin, conştiinţa că se repetă o idee sau o temă a celor dinainte, pentru că pur şi simplu nu se socotea ca fiind cu putinţă aşa ceva.

   Chiar şi în situația când cineva îşi va fi adăugat ulterior numele între cei ce vor fi fost socotiţi ca făcând parte din Tradiţie, nici o clipă nu va fi avut conştiinţa că se poate compara, sub cel mai neînsemnat detaliu, cu predecesorii săi. Smerenia, ca gest esenţial în scriitura bizantină, furnizează astfel un motiv esențial al imposibilităţii repetiţiei: nu poţi cu adevărat să repeți ceea ce au spus cei dinaintea ta, pentru că nu eşti pur şi simplu capabil să realizezi adevăratul și profundul înţeles al afirmaţiilor lor.

   Iară şi iară, înseamnă, de fapt, de fiecare dată, cu totul altfel.