În debutul întâlnirii, Preasfinţitul Nicodim a mulţumit Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din Iaşi pentru această invitaţie şi Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, pentru binecuvântarea de a fi la Iaşi. "Înainte de a veni la această întâlnire mi-au trecut prin minte multe idei provenite din realitatea vieţii noastre de zi cu zi. Am plecat de la un cuvânt al Sfântului Ioan Gură de Aur, care spunea în una din predicile sale cu privire la trecerea timpului: "Dacă un om pierde toată averea sa, poate să o refacă, reuşind acest lucru după un anumit timp. Dar dacă cineva a pierdut timpul fără folos, nu poate să-l aibă din nou". Făcându-ne un examen de conştiinţă ne dăm seama că ne-am rugat puţin, am făcut puţine fapte bune în timpul pe care Dumnezeu ni l-a dăruit ca o binecuvântare. Dacă timpul a trecut fără folos duhovnicesc pentru noi, fără să ne apropiem mai mult de Dumnezeu, ce putem face? Mi-am dat seama că nu este chiar totul pierdut. Dumnezeu este Acela care ne-a dăruit câteva şanse: părerea de rău la scaunul de spovedanie şi vărsarea lacrimilor prin părerea de rău, cu toată străpungerea de inimă. Prin urmare, dacă ne rugăm cu toată fiinţa noastră, cu toată părerea de rău, ne apropiem de Dumnezeu. De asemenea, m-am gândit la căderea acelor îngeri luminaţi, care din cauza păcatului mândriei au ajuns diavoli întunecaţi. Aşa cum prin mândrie, primul dintre păcatele capitale, omul se îndepărtează de Dumnezeu, precum fariseul din Evanghelie, noi, prin virtutea smereniei sau prin smerita cugetare, ne apropiem de Dumnezeu", a spus PS Nicodim, care a continuat alocuţiunea prin a face referire la învăţătura Sfinţilor Părinţi cu privire la smerenie.

"Mi-am propus să reflectăm împreună şi să vă prezint învăţătura Sfinţilor Părinţi, iubitori de isihie, cu privire la smerenie, la smerita cugetare. Părinţii care au trăit în viaţa de obşte, care au ajuns la isihia sufletească s-au confruntat şi ei, ca şi noi, cu diferite probleme în trăirea de zi cu zi a vieţii de obşte. Într-o mănăstire cu câteva sute de vieţuitori nu era uşor să vieţuiască în bună armonie. Din cauza slăbiciunilor omeneşti, cei care cu bună credinţă au dorit viaţa de mănăstire cădeau în greşeală. Un monah făce faţă încercărilor în funcţie de sporirea duhovnicească. Unii, fără să-şi dea seama, puneau la încercare pe celălalt frate, dorind să-l smerească. În cazul acesta smerenia are sensul de umilinţă. În viaţa de mănăstire, părinţii şi-au dat seama de greutatea de a vieţui împreună. În pustiul Nilului erau câteva sute de monahi, încât împăraţii romani se temeau de această "armată neagră" a călugărilor. Aceşti călugări nu se conduceau după nişte reguli militare. S-au alcătuit reguli de Sfântul Pahomie cel Mare şi de ceilalţi ucenici ai săi, dar acestea nu erau cunoscute de toţi, mai ales că nu aveau posibilitatea să aibă acces la cărţi. Ei şi-au dat seama că nu pot rezolva toate problemele cu reguli. Disensiunile care se iscau porneau de la clevetire şi de la judecarea semenului", a explicat Episcopul Severinului şi Strehaiei, care a adus în faţa celor prezenţi mai multe definţii ale smereniei date de părinţii pustiei.

"Sufletul, când se smereşte, aduce rod"

"Noi, oamenii, putem depăşi momentele grele cu smerita cugetare. Smerenia adevărată este ca cineva să se socotească pe sine că este păcătos, dar să nu fi făcut nimic. Nu se cade însă ca noi, considerându-ne păcătoşi, să spunem cu voce tare. În interiorul nostru să ne considerăm păcătoşi. Ce este smerenia, ca o definiţie? Isaia Pustnicul zice: "Smerenia este a se socoti cineva pe sine înaintea lui Dumnezeu că este păcătos şi că nu face nimic bun". Nu este puţin lucru să te străduieşti să nu superi pe cineva. Când cineva se judecă pe sine, avem de a face cu smerita cugetare. Despre unul ca acesta avva Isaia spunea: "Smerita cugetare nu are limbă să vorbească de altul care-şi nesocoteşte slujirea". Sufletul, când se smereşte, aduce rod. Cu cât aduce rod mai mult, cu atât se smereşte mai mult. Sfinţii, cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se văd pe ei mai păcătoşi. Smerenia este ca o aripă. Avva Varsanufie vorbea de două aripi: a smereniei şi a ascultării. Ascultarea este împlinirea poruncilor lui Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu să zburăm cu aceste două aripi prin ascultarea şi împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi prin smerita cugetare; să zburăm către împărăţia cerurilor, de care să ne învrednicească Dumnezeu pe toţi", a afirmat în încheiere PS Nicodim.