Academicianul Dan Berindei (90 de ani): „Academia are datoria să slujească România”

Social

Academicianul Dan Berindei (90 de ani): „Academia are datoria să slujească România”

    • Academicianul Dan Berindei (90 de ani): „Academia are datoria să slujească România”
      Dan Berindei, academician

      Dan Berindei, academician

Luni, academicianul Dan Berindei, în cadrul unei sesiuni omagiale dedicate împlinirii a 90 de ani, afirma că Academia are datoria să slujească România.

"Acesta este, cred, rostul Academiei: să slujească România. Cultura şi ştiinţa", a spus acad.Berindei, în cadrul unei sesiuni omagiale dedicate împlinirii a 90 de ani, găzduită de Aula prestigiosului for.

El a declarat că s-a străduit să slujească ţara sa, prin pasiunea sa pentru istorie, căreia speră să-i fi făcut mai mult bine decât rău.

Dan Berindei consideră că prin bunătate orice conflict poate fi rezolvat atât la nivelul individului, cât şi al societăţii.

"Prefer bunătatea şi consider că nu există conflict care să nu poată fi rezolvat la nivelul oamenilor şi al naţiunilor", a menționat academicianul.

Istoricul a mărturisit că nu se simte de 90 de ani, privirea sa înapoi este una de înţelegere şi de curiozitate asupra propriilor aventuri şi încercări din cele nouă decenii, prin care viaţa sa s-a împlinit.

Despre activitatea la cooperativa unde în anii '50 făcea blacheuri, Berindei a spus că are o amintire tristă atunci când rememorează transportarea tuburilor de oxigen. "Este singura amintire negativă, înspăimântătoare, care mă urmăreşte după atâţia ani. Faceţi socoteala: 1952. Şi suntem în 2013", a spus istoricul, evocându-i pe colegii săi din acele vremuri, "aruncaţi de soartă acolo", ca şi tânărul cercetător Berindei de atunci.

Preşedintele Academiei Române, Ionel Haiduc, care, într-un cuvânt de deschidere, a elogiat activitatea sărbătoritului, a apreciat că Dan Berindei este, în calitatea sa de vicepreşedinte al prestigiosului for de cultură, "lucid şi echilibrat, ferm, dar înţelegător".

Haiduc i-a oferit sărbătoritului o casetă reunind o parte din operele sale apărute sub egida Academiei.

Acad.Ion Aurel Pop l-a omagiat pe acela care, descins dintr-o veche spiţă boierească, constituie un model de viaţă şi de echilibru, care se confundă cu secolele şi cu România Mare, Dan Berindei, cel care a scris opere nemuritoare, oferindu-le românilor "o lecţie de demnitate".

"Model de echilibru şi de comportare, acad. Berindei s-a situat mereu în centrul culturii poporului său, pe care s-a străduit să-l servească şi să-l facă mereu cunoscut", a spus Pop, subliniind că sărbătoritul a alcătuit în opera sa "portretul României Moderne".

Din partea Universităţii Babeş-Bolyai, Ioan Aurel Pop i-a oferit lui Dan Berindei Distincţia şi Medalia de Onoare şi o scrisoare de suflet.

Istoricul Dinu C. Giurescu a afirmat că opera lui Dan Berindei se întinde pe 65 de ani, reunind 94 de titluri monumentele, 1.061 de studii şi articole. El a evidenţiat varietatea temelor academicianului, precum şi activitatea de iniţiator, autor şi coautor al Istoriei Românilor.

"Şi-a respectat şi îşi respectă în continuare meseria, fapt ce l-a ajutat să treacă şi peste adversităţile vieţii", a spus Giurescu.

Acad.Marius Sala a elogiat distincţia, calmul şi discreţia care-l caracterizează în cel mai înalt grad pe Dan Berindei, delicateţea manierelor, care-i aminteşte de soţia acestuia.

La eveniment au fost prezenţi fostul preşedinte Ion Iliescu şi Varlaam Ploieşteanul, episcop vicar patriarhal, dar şi Mihnea Berindei, fiul istoricului.

*****

Istoricul Dan Berindei s-a născut la 3 noiembrie 1923, în Bucureşti.

Licenţiat al Facultăţii de Litere şi Filosofie, secţia Istorie (1945), şi-a luat doctoratul în ştiinţe istorice în 1969, cu teza "Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti (1459-1862)". Membru corespondent (9 martie 1991) şi membru titular (10 noiembrie 1992) al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Române (din 1993, reales în 1997 şi 2001); din 2005, preşedinte de onoare al Secţiei de Ştiinţe Istorice iar din 2006, vicepreşedinte al Academiei Române.

A fost secretar şi asistent suplinitor la Institutul de Cercetări Balcanice din Bucureşti (1946-1948) şi asistent la Institutul de Istorie şi Filosofie al Academiei (1948-1952), după care a fost eliminat din cercetare, timp de trei ani, din motive politice. În 1955 a fost rechemat la Institutul de Istorie al Academiei, unde a rămas până la pensionare. Secretar, apoi secretar general al Comitetului Naţional al Istoricilor Români (1977-1993) şi preşedintele acestuia (din 1993), Dan Berindei a fost principalul organizator al Congresului Internaţional de Ştiinţe Istorice de la Bucureşti, din 1980. Membru fondator al Comisiei de heraldică, genealogie şi sigilografie şi vicepreşedinte (1971), apoi preşedinte (din 1981).

A publicat, singur sau în colaborare, peste 50 de volume şi 550 de studii şi articole ştiinţifice şi a susţinut conferinţe în ţară şi în circa 20 de state ale lumii. În martie 2010, cu ocazia lansării a patru volume semnate de academicianul Dan Berindei ("În mijlocul cetăţii", "Constituirea României moderne", "Portrete istorice ale românilor" şi "Ioan Hudiţă - Jurnal politic. 1 martie 1942 - 31 ianuarie 1943"), s-a desfăşurat colocviul dedicat istoricului 'O viaţă dedicată istoriei naţionale - Dan Berindei'.

Membru fondator, membru în comitetul de conducere şi în Biroul Fundaţiei europene "Nicolae Titulescu"; membru fondator al Fundaţiei "Dunărea Marea Neagră"; delegat permanent al Academiei Române pe lângă Uniunea Academică Internaţională (din 1992); membru a 16 organisme ştiinţifice internaţionale de profil.

Membru titular al Academiei Europene de Ştiinţe, Arte şi Litere, cu sediul la Paris. Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova (2001) şi al Universităţii "Ovidius" din Constanţa (2007). Distins cu Premiul Academiei "Nicolae Bălcescu" (1977) şi cu Ordinul "Steaua României" în grad de Cavaler (2002).

Este tatăl istoricului şi publicistului francez de origine română Mihnea Berindei.

*****

În luna iunie a acestui an, Dan Berindei a declarat că își va dona fondul său de carte care personal, strâns în 76 de ani. Academicianul a declarat că are cea mai mare bibliotecă personală de istorie din ţară, după cea a lui Iorga, zeci de mii de volume valoroase vor ajunge, astfel, la Biblioteca Judeţeană "Alexandru şi Aristia Aman".

"Vă mărturisesc faptul că inima m-a atras spre aceste meleaguri. În acelaşi timp, a trebuit să mă gândesc şi să cântăresc toate ofertele. Totul era ca pentru această bibliotecă să găsim cel mai prielnic cămin şi, pe de altă parte, să o păstrăm ca pe o entitate distinctă, rămânând astfel legată de mine prin însăşi alcătuirea ei. Fondul de carte care va fi donat este strâns în 76 de ani", a declarat academicianul.

"Volumele nu vor putea fi luate acasă, ci vor fi puse la dispoziţia cititorilor în regim de sală de lectură", a precizat Lucian Dindirică, directorul Bibliotecii Judeţene "Alexandru şi Aristia Aman".