Limba română, “un miracol” în Basarabia

29 Mai 2013 22:37 Otilia Bălinișteanu Social

Stâlcită şi atacată de “rusisme” încă din vremea ţarilor, eliminată din şcoli în toată perioada sovietică, scrisă şi citită doar cu litere chirilice, limba română a supravieţuit miraculos în spaţiul dintre Prut şi Nistru. Despre chinurile la care a fost supusă de-a lungul celor două secole de dominaţie rusească şi despre starea actuală a limbii vorbite în Basarabia, într-un interviu cu publicistul Vlad Pohilă, un statornic luptător pentru păstrarea spiritului limbii româneşti. 

Sunteţi cunoscut în Moldova şi în România ca un neobosit luptător pentru promovarea unei limbi româneşti curate. Care este, acum, starea limbii române aici, în Basarabia?

Este ca o circulaţie cu dublu sens. În vremea sovieticilor, existau locuri în care era absolut interzisă, În şedinţele de partid, spre exemplu, era pus cineva să vorbească româneşte de formă, ca să se demonstreze că există o egalitate. A vorbi româneşte era considerată o manifestare de naţionalism, de românism. În instanţele judiciare nici nu se putea pomeni de aşa ceva. Când am fost anchetat la KGB, i-am spus anchetatorului meu: “Nu mă pot exprima limpede decât în limba mamei. Iar dumneavoastră doriţi maximă coerenţă, nu-i aşa?”.

Pe urmă, nu puteai folosi DEX-ul, nu puteai face trimiteri la DEX, nu puteai spune că un lucru este corect pentru că aşa spunea Mioara Avram sau Alexandru Graur.

Acum, lucrurile s-au mai schimbat. Pe de o parte sunt vădite îmbunătăţiri. Sfera de utilizare a limbii române s-a extins, se vorbeşte în Parlament.

Pe de altă parte, există problema aceasta politizată în privinţa denumirii limbii. În Constituţie stă scris că limba oficială a statului este cea moldovenească. Prilej de speculaţie pentru unii, cu deosebire în campania electorală.

În privinţa limbii, nu mai sunt interdicţiile de altădată. Dar acum există altceva. Mulţi dintre tineri nu vor să înveţe şi chiar savurează rusismele. Influenţa rusă este, încă, foarte puternică prin mass-media şi încă beneficiind de un anumit prestigiu istoric. În plus, ruşii au un tupeu şi o agresivitate greu de imaginat.

Aş putea spune, în concluzie, că situaţia limbii române este încă incertă şi departe de aşteptările mele şi ale altora din anii '89 - '90, când speram că va deveni chiar Crăiasă şi nu Cenuşăreasă, aşa cum a fost. E un ideal irealizabil într-o proximă perioadă; eu nu cred să apuc să văd limba română aşezată la locul ei, să văd această stare de normalitate pe care am dorit-o, am visat-o şi pentru care chiar am militat.

Cât de mult a fost prigonită limba română în perioada sovietică?

A fost într-o teribilă stare de prigoană, ca şi credinţa, de altminteri. În ambele direcţii ocupanţii ruşi au excelat. Erau hipersensibili la manifestările acestea ale sufletului nostru: credinţa ortodoxă şi limba română. Ideologii sovietici erau atei declaraţi, în consecinţă au distrus bisericile. Limba română nu le plăcea pentru că, după Gheorghiu Dej, România nu s-a afiliat cu ruşii la invadarea Cehoslovaciei. Atunci s-au interzis toate abonamentele la reviste sau ziare din ţară. De la Moscova, din Siberia chiar, am cumpărat cărţi româneşti, numai nu de aici. Aici existau doar cărţi româneşti scrise cu litere ruseşti; aşa am debutat şi eu. La edituri, existau liste de cuvinte interzise, unele frizând absurdul. Spre exemplu, dacă la Bucureşti se spunea “timpul probabil”, la Chişinău era interzis - se spunea “vremea mâine”. Parlamentul sovietic se numea “Sovietul suprem”, dar în mod absurd se spunea la noi “Sovietul miniştrilor”, în loc de “Consiliul de miniştri” sau “colonel francez”, dar ”polcovnic sovietic”. Au încercat, dar în mod miraculos n-au izbutit, să confere limbii de aici un specific, ca să devină neinteligibilă de către români. Dar erau nişte proşti, pentru că până şi cei rusificaţi din Transnistria puteau face asocieri, înţelegeau. Numai din cuvinte rusificate, fără un cuvânt românesc, nu poţi face o frază. Dar, a fost acerbă tendinţa de rusificare, de îndepărtare a limbii române, prin interdicţii, prin măsuri punitive.

Limba, legată indisolubil de libertate

Se poate vorbi de un proces firesc de dezvoltare a limbii române aici?

Cum era să se dezvolte, când au fost atât de oprimaţi românii, atât de siliţi să nu vorbească în graiul lor? Cred că cea mai rezumativă explicaţie a situaţiei limbii vorbite aici ar fi următoarea. Întrebată de o rudă “ameţită” de moldovenisme dacă vorbim şi noi româneşte, mama mea a spus: “Da, numai că noi vorbim strîcat, iar ei (românii din ţară) vorbesc delicat”. Când lucram cu românii din ţară îmi spuneau “Cronicarul”, aluzie la faptul că am un vocabular arhaic, chiar mai redus.

La noi s-a menţinut, deci, un limbaj arhaic. Iorga a observat asta încă din 1905, când a venit clandestin şi a scris “Basarabia noastră”, iar observaţia e valabilă şi astăzi. Pentru că lumea e mai greu receptivă la neologisme, la schimbările din limbă. Şi, totuşi, când s-a trecut din nou la limba română, au uitat de sistemul sovietic şi au asimilat destul de repede - zic “primar” în loc de “predsedatel”.

Apoi, să nu uităm, limba este într-o firească legătură cu libertatea din societate. Spre exemplu, mama unui prieten nu-mi dădea voie să-i spun “doamnă” în public, pentru că se temea.

Cum s-a format curentul acesta al “moldovenismului”?

El a apărut din timpul ţarilor pentru a justifica ocupaţia. Aici era alt popor decât românii. Simplu de tot! Iar limba moldovenească a fost susţinută de nişte mici diferenţieri, făcute artificial. Era genul masculin, feminin, dar nu şi genul neutru, ca în România, ci forma ambigenă (dar asta era din timpul Şcolii Ardelene, nu-i nimic nou). Vocativul nu era al cincilea caz, dar era anexat după Acuzativ. Conjunctivul îl numeau Subjonctiv, ca-n franţuzeşte

Românismul, o trăire

Care parte a populaţiei a fost mai puternic afectată de rusificare?

Orăşenii şi muncitorii, pentru că în fabrici se vorbea numai în ruseşte. Apoi, după anii '60, în universităţi. Erau lucruri absurde. Ruşii n-au vii, dar ne învăţau pe noi, în ruseşte, cum să cultivăm viţa-de-vie, ei neavând o terminologie în acest sens.

Au fost mai feriţi ţăranii. Iar stindardul românismului şi al limbii române a fost ţinut sus de intelectuali. Eu am învăţat într-o şcoală cu 30 de învăţători şi profesori. 7 sau 8 aveau şcoală românească. Ei dădeau tonul. Iar profesoara de matematică nu-ţi dădea nota 5, dacă nu vorbeai corect. Ne cerea să vorbim măcar ca la Radio Chişinău; ca la Radio Bucureşti era imposibil. Radio Iaşi ne era, iarăşi, model. Oamenii lăsau totul baltă să asculte Cenaclul “Flacăra”, care pentru noi era un model de românism, era răvăşitor. Ne făcea imuni la tot ce se întâmpla în spaţiul rusesc.

Mioara Avram a spus cândva o chestie, la care şi eu subscriu, cum că supravieţuirea limbii române aici e un miracol. Şcoala românească, familia şi simţirea - astea toate au ţinut limba în viaţă. Să ştiţi că aici românismul nu-i o poveste sau o doctrină. Este o trăire care a infestat, în sensul bun al cuvântului, multă lume.

Cum stau lucrurile în Transnistria, în privinţa limbii?

Acolo e de groază. Dacă în privinţa românismului şi a limbii române noi semănăm cu un drum părăginit, acolo este asfalt din care abia ies câteva fire de iarbă.

D-stră aţi început, încă din 1989, să ţineţi cursuri de ortografie a limbii române pentru profesorii din Basarabia şi din regiunea Cernăuţi. Care era situaţia atunci, se simţea nevoia?

Era chiar o necesitate, pentru că pierdusem foarte mult în privinţa exerciţiului limbii.

“O limbă se ţine prin unitate”

În momentul de faţă, care e rolul şcolii în această direcţie? Se fac eforturi suficiente pentru cultivarea limbii române literare?

Este o situaţie dificilă. Am impresia că se învaţă prea puţin Istoria românilor. Şi apoi se învaţă prea mult engleza şi rusa. Culmea, se acceptă arma ocupantului. Limba rusă se predă în şcoli, dar nu opţional, ci obligatoriu

Ce-i lipseşte limbii române aici?

O limbă se ţine prin unitate. Spaniola de ce e viabilă în 20 de ţări, la mii de kilometri distanţă? Pentru că toţi ascultă de Academia Regală din Madrid; acela e forul care decide. Germana s-a menţinut în trei -patru state pentru că aveau Academia de la Bonn. Arabii se ţin prin Academia de la Cairo. Noi nu putem inventa, la Chişinău sau la Tiraspol, o academie. Trebuie să ţinem de cea de la Bucureşti.

În plus, atât oficialilor de aici, cât şi celor de la Bucureşti ar trebui să le pese mai mult de starea limbii. Acum, nu există la Bucureşti o lege de ocrotire a limbii române.

Iar în Basarabia, limba rusă trebuie scoasă din uz. Nu cu ură şi părtinire, ci paşnic

“Eu cred în izbânda limbii române”

Credeţi într-o zi în care toţi basarabenii să fie părtaşii “miracolului” limbii române?

Am avut un profesor în universitate, Nicolae Corlăteanu, cu şcoală românească solidă, făcută la Cernăuţi, dar care aluneca în prostii de genul: alfabetul chirilic e mai bun, limba moldovenească este a noua limbă romanică. A ţinut-o pe-a lui până când eu, de-acum, ca discipol al lui, începusem să iau atitudine în privinţa limbii. Era plătit şi ţinut în chingi, cu o soţie rusoaică. După '90 s-a pocăit. A cerut iertare public că a minţit şi că a fost laş. A murit pe la 90 de ani, dar în ultimul interviu acordat a spus: “Eu cred în izbânda limbii române. Şi vă rog şi pe voi să credeţi. Cine nu are speranţă şi încredere în izbândă, deja este învins”. Foarte bine a spus. Şi eu cred că trebuie să sperăm în izbândă.

Scurtă biografie

Ziarist, scriitor, publicist şi traducător, Vlad Pohilă este una dintre cele mai importante voci ale Basarabiei din ultimii 20 de ani. Dincolo de Prut, este cunoscut pentru eforturile sale neobosite de promovare a limbii române. În 1989, când în Basarabia încă se scria cu litere chirilice, a editat un îndreptar cu un titlu foarte curajos - “Să citim, să scriem cu litere latine” - în care erau intercalate texte cu litere ruseşti şi litere latine. Multe generaţii de elevi au studiat, dincolo de Prut, grafia latină, după acest îndreptar. În ultimii 20 de ani a editat numeroase lucrări dedicate promovării limbii româneşti și utilizării sale corecte. Este unul dintre cei graţie căruia în Basarabia s-a revenit, după '90, la grafia latină.

Autor a numeroase articole pe teme culturale (literatură, artă, învăţământ, starea limbii române în R. Moldova, sociolingvistică, etnologie) şi de cultivare a limbii, realizator de emisiuni radiofonice şi de televiziune de popularizare a limbii române literare, Vlad Pohilă a fost apreciat de Grigore Vieru ca fiind “un remarcabil lingvist, dar şi strălucit publicist”.

Vlad Pohilă este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova (din 1990) şi membru al Comisiei Naţionale pentru onomastică de pe lângă Ministerul Educaţiei al R. Moldova.   

De la același autor

Ultimele din categorie