Lance Armstrong în Turul vieţii

24 Ianuarie 2013 20:45 Pr. Ioan Valentin Istrati Social

Cea mai importantă victorie pentru ciclist nu a fost făcută pe bicicletă, ci în Turul vieţii, acolo unde omul Armstrong a simţit că adevărul este sensul unic al vieţii unui om. Lance Armstrong a înţeles cred că e mai bine să fii de batjocură o viaţă întreagă, decât o veşnicie.

Lumea sportivă şi nu numai a fost şocată de noile mărturisiri ale ciclistului american Lance Armstrong, care a admis că s-a dopat în toate cele 7 Tururi ale Franţei la ciclism la care a participat.

După amortizarea şocului s-au găsit mulţi, printre care şi mari sportivi, să îl condamne pe ciclist, să strige „ruşine”, să arate obrazul şi să ceară pedepsirea penală a sportivului, căruia oricum i s-au retras toate trofeele.

Ce-o fi fost în capul acestui atlet, unul dintre cei mai vestiţi din istorie, posesorul unei averi considerabile din sport şi publicitate, să admită că a furat distincţiile pe care le-a primit? Ce l-a determinat să îşi distrugă practic numele şi faima, ba chiar şi viaţa, când putea să tacă, în faţa presupunerilor jurnaliştilor? Ce l-a forţat să devină dintr-un star internaţional, unul dintre cele mai hulite personaje din media şi chiar de pe stradă?

Faptul că omul celebrat de o lume întreagă a sfidat evidenţele mediatice şi a răspuns cu da la toate întrebările incriminatoare ale lui Oprah este – cred eu – un gest de pocăinţă, de întoarcere şi de preţuire a adevărului mai presus decât toate iluziile lumii. Omul a fost dintotdeauna, chiar şi atunci când era erou de furat, preocupat de ajutarea semenilor, Fundaţia Livestrong, înfiinţată de el, strângând aproape jumătate de miliard de dolari pentru combaterea şi tratarea cancerului.

Lance tocmai a scăpat aparent de ameninţarea cumplitei boli, iar gestul său, în spatele oricăror convenţii, este un gest de nobleţe fiinţială.  Un om care spune adevărul despre păcatele sale este un om care se întoarce la Dumnezeu. Deşi în felurite rânduri, Lance a spus că nu se roagă mult, el s-a declarat întotdeauna un avocat al binelui şi al iubirii, care doreşte o „spiritualitate a vieţii” aşa cum o numea el. Adevărul pe care l-a rostit deunăzi este deschiderea unei căi către Dumnezeu, chiar dacă această cale înseamnă renegare, dispreţ şi ură din partea celor care l-au aclamat până ieri. Pocăinţa, oricât ar fi de dureroasă, este singura poartă către Dumnezeu în lumea aceasta. Durerea întoarcerii, cauterizarea răului în care ai trăit, lacrimile de ruşine şi de durere interioară, frica de oprobriul public sau de dispreţul sinelui, toate acestea sunt necesare pentru o metanoia, adică o schimbare fundamentală a gândirii şi un început al renaşterii lăuntrice.

Spovedania, ca Sfântă Taină în care îi spunem lui Dumnezeu bolile, durerile şi păcatele noastre, este o realitate a strângerii de inimă şi a străpungerii inimii. Este operaţia esenţială prin care Duhul Sfânt, prin duhovnic, extirpează din suflet tumorile mortale care s-au aciuat acolo şi care se luptă împotriva fiinţei veşnice a omului. Orice operaţie înseamnă durere, tăiere, bisturiu, apoi convalescenţă şi profilaxie a bolilor la care suntem predispuşi prin slăbiciune.

Armstrong a spus adevărul, iar acest lucru trebuie apreciat. Sunt atâţi oameni slăviţi de alteriate, celebraţi de istorie, trăind în opulenţă, slavă, putere şi bogăţie care nu au avut şi nu vor avea niciodată curajul de a spune adevărul despre păcatele lor, de multe ori mai cumplite decât dopajul bietului ciclist. Mulţi dintre sportivii care îl acuză amarnic ascund şi ei mostre de urină de bebeluş în haină, cu grijă, pentru ca analizele să nu depisteze anabolizantele sau monstruozităţile pe care le ingerează cu bună ştiinţă. Dopajul este mai prezent decât ne închipuim. Şi nu numai în sport. Plagiatul în mediul academic, corupţia în cel public sau politic, şpaga pentru funcţii, simonia, războiul economic fără scrupule, viclenia oamenilor, toate acestea sunt forme de dopaj, adică de hoţie pentru performanţe lumeşti. Şi o mică, prea mică parte din aceşti oameni se întorc la Dumnezeu, îşi recunosc public sau privat greşelile, fac un canon de pocăinţă pentru vindecare totală.

Ar putea fi spuse multe despre transformarea sportului în afacere, despre obsesia omului pentru demiurgie obţinută fraudulos, despre anchilozarea omului în faţa media sau despre bombele de televiziune, însă ne vom opri aici.

Cea mai importantă victorie pentru ciclist nu a fost făcută pe bicicletă, ci în Turul vieţii, acolo unde omul Armstrong a simţit că adevărul este sensul unic al vieţii unui om. Lance Armstrong a înţeles cred că e mai bine să fii de batjocură o viaţă întreagă, decât o veşnicie.

Bravo Lance!

Citește alte articole despre: minciună, adevăr, realitate, recunoaștere, sport, hoţie, ciclism, dopaj

De la același autor

Ultimele din categorie